EXCLUSIV Presiuni asupra angajaților Primării Timișoara pentru actele vilelor copiilor lui Robu

EXCLUSIV Presiuni asupra angajaților Primării Timișoara pentru actele vilelor copiilor lui Robu

2
DISTRIBUIȚI

Noi informații apar în scandalul construirii vilelor copiilor primarului Nicolae Robu de pe strada Boema din Timișoara. Vă reamintim faptul că PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că parcela de teren, deținută inițial de primar și soția sa, a fost parcelată în două ilegal deorece nu respecta condiția ca adâncimea să fie mai mare decât frontul stradal, apoi la ”segmentarea” în trei a fiecărei noi parcele s-a pus condiția ca să fie construite case înșiruite pentru ca la eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire să fie uitat acest ”detaliu”.

Primarul Nicolae Robu a susținut, vineri, din nou,  că totul a fost absolut legal și le-a transmis angajaților din Primăria Timișoara că ”vedeți, nu cumva să fie ceva greșit, aveți grijă. Nu poate fi greșit. Faceți în defavoarea le-am cerut. Le-am cerut interpretați în defavoarea, astfel încât nu să mă trezesc că cineva zice că ați făcut un favor. ISC nu s-a pronunțat, am spus să se întrebe ISC, pentru că nu vreau să se greșească cu nimic.


ISC a spus faceți cum ați făcut dintotdeauna. Și atunci eu am spus că nu vreau să faceți cum s-a făcut dintotdeauna, voi faceți în defavoarea, ca să nu mă trezesc că cineva vine și consideră altfel. Foarte bine că se cercetează asta, nu e niciun fel de problemă, pentru că asta e normalitatea, indiferent la adresa cărei persoane. Dacă este o reclamație, trebuie să se facă cercetarea de rigoare. Dar ce se întâmplă dincolo de asta, cu aceste aberații debitate. Se fac cercetările, eu stau cu fruntea sus și toată viața voi fi cu fruntea sus, să fie limpede”

PRESSALERT.ro a intrat în posesia mai multor documente și declarații din care reiese că angajații Primăriei Timișoara au fost supuși și la alte presiuni în acest caz, nu numai la momentul eliberării certificatului de urbanism în care a dispărut obligativitatea caselor înșiruite. Când Andreea Robu a depus documentele pentru autorizația de construire, 20 septembrie 2017, la observații, angajata de la primărie a avut curajul să noteze în document, pentru a rămâne dovadă, următoarele ”înreg. la insist. (înregistrat la insistențe, n.a.), lipsă aviz unic, aviz tehn. aquatim, aviz tehn, enel, cf drum, adev, den, stradă și nr.poștal, constr,, casă în regim P+1E și împrejmuire”. De asemenea, la cererea depusă tot atunci de Claudiu Raul Robu, angajata a notat la observații lipsa acelorași documente.  Pe un alt document s-a notat ”înreg. la pres.” (înregistrat la presiune, n.a).

Cu toate asigurările de legalitate date de primarul Nicolae Robu pentru modul în care s-au autorizat vilele copiilor săi, realitatea este exact pe dos. Surse din cadrul Direcției de Urbanism au declarat pentru PRESSALERT.ro că una din marile probleme a fost că se depășea procentul maxim de ocupare a terenului (POT) de 40% pe parcelel respective și cu toate acestea s-au făcut presiuni pentru eliberarea autorizațiilor, deși prevederile legale sunt obligatorii.

2 COMENTARII

  1. ASA, SI CE SE VA INTAMPLA ACUM SAU IN VIITOR ? MULTE SE SCRIU IN ZIARE SI NOI RAMANEM CU O STIRE CARE NU PRODUCE NICIUN EFECT VREODATA. SI GATA. EI FAC IN CONTONUARE CE VOR SI NOI NE AMINTIM, UNEORI, CA PARCA A SCRIS CANDVA IN ZIAR CA NU STIU CE …
    AIUREA.

  2. Daca se dovedeste ca nu au autorizati s-au au construit ilegal, sa bage buldozerul in ele si jos cu ele si gata sa se invete minte odata pt. todeauna

Lasă un răspuns la DOMNUIL VASILE Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.