Nu mai e un secret pentru nimeni că există o sumedenie de oameni aflați undeva între artiști și public. Alături de promoteri, ingineri de sunet și multe alte categorii aflate în această „felie“, breasla include și noțiunea de stage manager. Persoana care se asigură că lucrurile merg „ceas“. Benny J. Morgan activează în industria de show-business și entertainment de 18 ani și a avut parte de o serie de provocări, specifice acestei branșe.
• De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele tale contacte cu muzica?
Pasiunea mea pentru muzică vine din copilărie. De la șase ani am început să iau lecții de vioară și apoi am cântat vreo unsprezece ani în orchestră. Și asta, deși părinții mei nu sunt chiar talentați la muzică, dacă pot să spun așa… dragii de ei, ce bucuroși erau când aveam concert în sufragerie împreună cu profesoara mea de vioară. Dar, da, lor le pot mulțumi că m-au trimis în direcția asta. Apoi am chinuit pianul puțin și, din când în când, mai zdrăngănesc chitara. Nu excelez la ele, dar background-ul acesta sigur mă ajută în ceea ce fac acum: organizarea de concerte. E minunat să înțelegi exact ce fac artiștii pe scenă și ce înseamnă o trupă/formație. Îți face ție munca mai ușoară și lor experiența pe scena ta mult mai plăcută.
• Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
Copil fiind cred că ascultam aceleași discuri disponibile prin librării, ca toți cei din generația mea: în afară de muzică clasică îmi amintesc Phoenix, Andrieș, niște muzică country sau ce mai găseai prin vecini. Apoi am început să descopăr AC DC, Queen, iar adolescența sigur mi-am trait-o ascultând Guns N’Roses, Cranberries, Metallica, Iron Maiden și mulți alții. Cred că am ascultat multe genuri de muzică, și încă o fac, cu niște excepții total autohtone, dacă înțelegi ce vreau să spun, dar pe mine acum scrie destul de clar: ROCK.
• Cum ai devenit pasionat de meseria de inginer de sunet și stage – manager și care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai avut până acum în meserie?
Inginer de sunet e mult spus pentru mine, desi, în carieră a trebuit să pun mâna și pe mixer. Cred că bucata asta o mai fac în conferințe, seminarii sau evenimente corporate, unde fac și regia lor. Visavis de scena mare, da, pot spune că stage manager e cuvântul mai corect. Asta a venit din bucata de organizare de evenimente. Când faci lucrurile la alt nivel și vrei ca totul să meargă ceas, atunci managementul scenei e vital. Să știi exact ce echipament trebuie să duci, unde îl pui, când ai artiștii disponibili și să-i programezi la probe, să faci programul de live-uri pe minute și să poți să te ții de el – deși în România mulți cred că nu se poate – ei, asta e pe scurt meseria. Și, Doamne ajută, unii reușim să o facem onorabil. Iar asta o înveți doar prin practică. Cât despre provocări, nu cred că există eveniment fără provocări. Tocmai pentru că avem o anume particularitate: suntem live. Nu avem o a doua șansă. Trebuie să iasă din prima. Dacă ar fi să aleg totuși una, în afară de multele surprize pe care le poți găsi în teren, aș alege-o pe aceea de a învăța. Trebuie să înveți continuu: de la echipamente – să poți citi un rider tehnic, la furnizori fezabili, la ce e nou și ce se poartă; este un domeniu unde nu ai voie să fii nepregătit.
• Este mai greu să colaborezi cu artiști străini sau cu cei români? Care au fost cele mai dificile momente în cariera ta?
Sincer, de cele mai multe ori este mai ușor să lucrezi cu artiști străini. Nu contează cât de mari sunt, modul în care decurge colaborarea este diferit. Ei înțeleg că fără tehnici nu pot avea un show de excepție; pe de altă parte, prin procedurile pe care le fac înainte de eveniment (confirmări derider tehnic, specificații clare visavis de logistică, protocoale, etc), îți impun ție un mod de lucru profesionist, iar satisfacția este pe măsură. Doar să îți dau un exemplu: artistul străin cântă cu o seară înainte la Budapesta și vine la probe în Timișoara a doua zi la 10 dimineața, pe când un artist român de la Cluj, de exemplu, îți spune că e prea devreme să vină la probe la 11 dimineața. Că nu se trezește. Aici e diferența: atitudine și mod de lucru. Chiar dacă cerințele tehnice sunt mai mari și provocările sunt mai mari, întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu artiștii străini. Desigur, avem și artiști români super profi. Din păcate, avem și multe „vedete”…și atât.
Momentele dificile din carieră: țin foarte bine minte sezonul când a venit criza și am rămas brusc fără obiectul muncii. Toate companiile au tăiat instant bugetele de entertainment și nu a fost foarte plăcut. În rest, la cât de inventivi suntem noi aici în România, trecem peste orice provocare.
• Cât la sută contează tehnica și cât la sută contează cunoștințele tehnice în această meserie?
Acum câțiva ani aș fi spus că sunt mai importanți oamenii – tehnicii, decât echipamentele. Un tehnic bun te poate scoate oricând. Astăzi, intrebarea nu are aceeași relevannță: cine are echipamente bune, lucrează și are și echipă tehnică profesionistă; cine nu are tehnici buni, nu face evenimente exemplare, nici nu are cum să se dezvolte. Rămâne la un anumit nivel, cu evenimente de același calibru.
• Pentru o bucată de vreme ai fost și managerul formației Desant. Cât de greu este să fii manager de trupă în România? Te tentează să mai reiei activitatea de manager de trupă?
Da. Desant… ce perioadă faină. Cred că trei au fost anii ce au fost. Să fii manager de formație nu este așa simplu pe cât pare. Pentru că vrei ca baieții tăi să aibe cântări încât să ajungi la nivelul de a câștiga destul încât să poți trăi din muzică. Pe de altă parte, să ajungi acolo sus cu trupa, e nevoie de efort, de drumuri lungi, de cântări și pe bani puțini sau deloc câteodată. E o joacă cu bugetele, în care, după ce plătești chiria la sală, banii să produci videoclipuri sau albume și tot felul de alte costuri, la sfârșit speri să fii pe plus. Că de susținere din exterior nu se pune problema. E greu să fii difuzat în țara asta dacă nu știi pe cine trebuie, dacă nu ești în grila cui trebuie. E greu să prinzi o cântare, dar mai să crești și să ajungi un nume pe scena muzicii românești.
Nu știu dacă vreodată voi relua activitatea de manager de trupă. În mod constant recomand trupe la evenimente sau festivaluri, dar nu mi-am mai luat niciun angajament serios față de o trupă anume. Probabil, o parte din inima mea a rămas la Desant. Cine oare știe… poate peste alte nouă vieți?
• Dacă ar fi să comparăm scena muzicală din Timișoara cu cea din Cluj (de exemplu) cum stăm? Dar în comparație cu alte orașe?
Mi-ar fi greu să vorbesc de scenele muzicale din alte orașe. București-ul mișcă cel mai bine, asta e clar. Dar nu cred că trebuie comparate. Un artist, dacă e bun, e căutat indiferent de unde vine.
• La ora actuală există o sumedenie de formații (proiecte) care se concentrează exclusiv pe cover-uri interpretate în mod special la evenimente private. Care este părerea ta visavis de acest subiect? Care este diferența între un muzician și un muzicant?
Eu pot să înțeleg de ce aceste trupe de cover-uri au luat amploare. Și, spre bucuria mea, unele cântă foarte bine. Situația e simplă: la evenimentele private, profilul consumatorului e foarte generalist. Acolo nu vorbim de nișe: nu vorbim de punkeri, de rockeri, de bikeri, de jazziști, etc. Acolo vorbim de publicul larg: de la doamna de 50 de ani de la contabilitate până la tinerelul de 20 de ani din producție. Și atunci ce le oferi încât să-i mulțumești pe toți, sau măcar să rezonezi cu majoritatea oamenilor din fața scenei? Aici se mulează perfect trupele de cover-uri, iar, dacă playlist-ul e făcut puțin cu cap, rețeta e de succes. Acum, ai dreptate: pe scenă avem parte și de muzicieni și de muzicanți. La mine se transpune totul în modul de lucru cu ei. Crede-mă că e greu să găsești la sunet efectul “nisip de mare” (nu există așa ceva!), dar îl cauți cu muzicantul lângă tine, pentru că știe el că există – îl are acasă în studio. Și după minute bune de 2-10, te uiți pe lista de muzicieni și aștepți următoarea probă de sunet cu nerăbdare. Dar cred că publicul se prinde repede care-i care. Iar muzicanții dispar încet încet din evenimentele serioase.
• Ce părere ai de muzica rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?
Muzica rock românească are nevoie de suflu nou. Atât pot să spun.
• Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?
Cred că provocator e Festivalul Rock la Mureș. În condiții atipice, cu oameni mai puțini dar extraordinari de faini și cu trupe de nișă, cred că rămâne o provocare în fiecare an.
Am avut ocazia să lucrez pe multe scene și cu mulți artiști și crede-mă că fiecare eveniment te marchează în felul lui. Acolo înveți, acolo crești, acolo e răsplata muncii tale: când ultimul artist coboară de pe scenă, când apreciază suportul tău, când vezi oamenii fericiți în fața scenei, când tai sunetul și lumina, iar pe drum spre casă înțelegi tu pentru tine că în ziua aceea ai făcut o diferență. Iar sentimentul acela nu-l găsești niciunde.
• Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera ta? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?
Unul dintre cele mai bune sfaturi a fost acela de a fi întotdeauna la timp. În orice faci. De aceea eu lucrez în evenimente pe ceas, pe desfășurător, pe minute exacte. Dacă e să dau eu un sfat cuiva, i-aș spune că detaliile fac diferența. Cu cât ești mai atent la detalii, cu atât șansa ca ceva să nu meargă bine e mai mică. Știi, oamenii nu vorbesc niciodată de câte evenimente faine a organizat Benny sau altcineva. Dar, dacă un eveniment e ratat, toți vor vorbi despre el. Să nu uităm: suntem live. O facem doar acum și trebuie să o facem perfect.
• Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara? Care este raportul dintre trupele și artiștii care cântă muzică proprie și cei care interpretează muzica altora (cover-uri sau tributuri)? Cum ți se pare publicul și care e diferența dintre oamenii care vin la un concert de sine stătător și cei care participă la un eveniment privat (nuntă, botez, etc)?
Timișoara are mulți artiști de valoare. Arta e la ea acasă aici. Nici nu cred că trebuie gândit un raport. Până la urmă, orice artist își găsește fanii. E loc pentru toată lumea. Iar la evenimente ne comportăm exact așa cum suntem. Cred că suntem tot aceeași oameni, noi cei de la concert și noi cei participanți la o nuntă. Bucuria noastră e o stare de spirit. Dacă nu ai chef, poate cânta oricine pe scenă că e degeaba. La fel cum la nuntă vei sta la masă și vei număra lingurițe pe Facebook, în loc să te distrezi. Ține de noi!
• Se spune că muzica rock trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica rock românească trupele se feresc să ia atitudine explicită împotriva nedreptăților?
Din păcate, este greu să trăiești exclusiv din muzică. Cred că unii artiști se gândesc că, dacă iau atitudine, nu mai prind anumite concerte, deci nu mai vin bani. Păcat că e așa. Din păcate, asta e realitatea. Iar cei care cred că, fiind artiști, nu au de ce să se bage în chestiuni politice sau sociale, cred că și ei greșesc. Înainte de a fi artist, sunt oameni… cetățeni și trebuie să fie responsabili, nu doar vedete.
• Care este poziția ta visavis de concertele cu intrare gratuită organizate de diverse autorități sau sponsori? Este un lucru bun dacă publicul are acces la artă fără niciun efort financiar?
Cumva oamenii au fost obișnuiți așa. Pe de altă parte, știm că dacă vrei să vezi un anume artist în turneu, îți cumperi bilet. Eu remarc doar calitatea scăzută a evenimentelor generate de oficialități versus festivalurile existente pe piață acum. Într-un final, vom vorbi de o selecție naturală.
• Dacă ar trebui să iei trei lucruri cu tine pe o insulă pustie, care ar fi acestea? Explică.
O barcă, a doua barcă și a treia barcă. Când faci evenimente, nu poți sta într-un birou închis. Trebuie să fii afară… acolo undeva. La fel cum o insulă pustie nu e locul pentru cei ca noi. Deci… de principiu, îmi iese din prima, dar, de control, vreau trei șanse de a scăpa de acolo și a fugi la un eveniment.
• Timișoara va fi capitală culturală europeană în 2021. Cum vezi tu pregătirile pentru acest eveniment? Crezi că vom face față cu brio acestei desemnări?
Momentan nu am văzut o logică în organizare sau un plan serios. Am văzut certuri. Și, doar punctual, câteva evenimente interesante. Cred că trebuia să vâjâie strada de atâta cultură câtă poate duce o capitală culturală. Este loc de mult mai mult. Poate ne gândim totuși că avem șansa asta o dată în viață. Ar fi fain să nu ne batem joc de ea.
• Care sunt planurile tale de viitor? Unde te vezi peste cinci ani?
Probabil voi fi la un eveniment, în vreo regie, pe lângă vreo scenă, undeva. Și, printre ele, sper să am destul timp și pentru familia mea.
