ASU Politehnica a învins Dumbrăviţa în al treilea test al verii. Axente,...

ASU Politehnica a învins Dumbrăviţa în al treilea test al verii. Axente, deocamdată doar pe margine GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica a câştigat jocul amical de pe teren propriu cu divizionara C ACS Dumbrăviţa. A fost 3-1 pentru echipa de ligă secundă, din care au lipsit câţiva jucători notabili, printre care şi ultima achiziţie, Mircea Axente.

Timişorenii au deschis scorul în minutul 20 prin Scutaru, care a marcat cu capul în urma unui corner executat de Trip, fază la care portarul Miklos nu a reuşit să reţină balonul trimis puternic. După o uşoară dominare a alb-violeţilor, oaspeţii, care au făcut o serie de achiziţii interesante pentru Liga a III-a, au egalat prin Jinga. Acesta a înscris cu o reluare din stânga careului după centrarea trimisă de Ştefan din partea opusă. A fost 1-1 la pauză după ce Mera a trecut pe lângă o nouă reuşită cu capul.

Partea secundă nu a avut un ritm foarte ridicat. Gazdele, aflate într-o fază superioară a pregătirii, au mai punctat de două ori pe final. Mai întâi Coadă a marcat după ce mingea a fost respinsă greşit la un corner marca Ignea în minutul 77. Iar trei minute mai târziu Ungureanu a făcut 3-1 după o fentă în centrul careului în urma assist-ului oferit de Cherecheş.

Pentru ASU Poli urmează un nou test sâmbătă, de la ora 11, tot pe „Ştiinţa”, cu colega de eşalon CSM Reşiţa, în timp ce Dumbrăviţa va juca pe terenul Ripensiei cam în acelaşi timp.

ASU Politehnica: Tîmbur (46, Murariu) – Coadă, Mera (62, Ungureanu), Scutaru, Coroiu (46, Cherecheş) – B. Vasile (62, Ad. Lazăr), Dros (46, Manea) – Trip (62, D. Radu), Ignea, Schieb (46, S. Lupu) – Piţigoi. Antrenor: Cosmin Petruescu.

ACS Dumbrăviţa: R. Miklos – Morariu, Telescu, Bilia, Siminic – Ad. Ştefan, M. Stancu, M. Boldea, Jinga – Făgărăşanu, Drăghici (repriza I). Smaranda – Foca, Soare, B. David, Siminic – M. Boldea, Stupu, Briciu – Enciu, Drăghici (68, Făgărăşanu), Nanu. Antrenor: Sorin Bălu.

Cosmin Petruescu: „M-au deranjat unele execuţii”

Antrenorul lui ASU Poli era mulţumit de testul de azi, în general.


Cosmin Petruescu nu a mizat pe o serie de jucători cu situaţii diferite: Borbei, care va pleca mai mult ca sigur, Jurj, Axente, Bedea şi Zabun, ultimii cu probleme medicale. În timp ce M. Contra nu a jucat pentru că apărase în testul anterior.

„A fost un joc bun de verificare, chiar aş vrea să le mulţumesc celor de la Dumbrăviţa, în special lui Sorin Bălu, pentru că au acceptat acest joc, într-un moment nepotrivit pentru ei. O echipă supraîncărcată, a noastră, şi una mai proaspătă, dar fără o bază a pregătirii pentru că şi-au reluat de câteva zile antrenamentele. Una peste alta cred că ambele echipe ne-am atins obiectivele pentru acest joc. M-au deranjat unele execuţii ale noastre, mai ales că am întâlnit o echipă de Liga a III-a, pe care eu o văd o pretendentă la promovare. O pun pe seama lipsei de prospeţime, fireşti, ţinând cont că numai ce am terminat un cantonament”, a declarat Cosmin Petruescu.

„Conferenţiarul” a explicat că Mircea Axente nu a debutat pentru că a reluat mai târziu pregătirile: „Consider că am făcut achiziţii bune acolo unde aveam nevoie. Rămâne de văzut cât de repede se vor integra în ceea ce ne dorim. Mircea şi-a reluat antrenamentele puţin mai târziu faţă de ce am făcut noi. E normal, ţinând cont că a şi jucat în returul barajului U Cluj – Hermannstadt, a intrat în pauză mai târziu. În ultimele patru zile nu s-a antrenat şi am dorit să-l menajăm, cu atât mai mult cu cât în aceste zile a dat un test fizic, să vedem exact parametri de efort de la care pornim pregătirea cu el. Dar cunoscându-l atât fotbalistic, cât şi uman, consider că e un fotbalist bun, care ne va ajuta”.

Noul atacant al alb-violeţilor a urmărit meciul de pe bancă „în civil”. „Mă bucur foarte mult că m-am întors acasă. Am avut discuţii şi în iarnă. M-am întors pentru că din ce am urmărit au un spirit frumos, e o atmosferă bună şi e un mediu bun pentru mine în acest moment. Să joc şi să arăt că încă pot să fac multe. Abia aştept să înceapă meciurile oficiale, cu miză, sper să arătăm că suntem o echipă care va pune multe probleme în acest sezon”, a precizat Mircea Axente.

„Greu prin prisma faptului că s-au întâlnit două echipe din eşaloane diferite, aflate în două perioade diferite de pregătire, însă a fost o partidă bună. Noi, fizic, ne-am făcut antrenamentul, în anumite momente ne-am apropiat de cei de la Poli. Victoria lor e justă, meritată, după aspectul jocului. Însă după două zile de pregătire, într-o perioadă în care nu trebuia să vină acest meci, dar ne-am dat acceptul. Pentru noi e doar începutul, de adaptare la efort. Săptămâna viitoare vom intra într-o perioadă de cantonament pe plan local. Avem jucători noi, relaţiile de joc nu puteau fi cele dorite, însă spun eu că odată cu trecerea timpului, în două-trei săptămâni sper să ne apropiem de ceea ce dorim să jucăm în campionat. Avem jucători care au jucat le eşaloane superioare, dar nu joacă numele, putem sau nu putem rămâne să vedem pe parcursul campionatului şi dacă echipa va fi unde ne dorim cu toţii”, a spus şi Sorin Bălu.

Drăghici, Enciu, Făgărăşanu, Siminic, M. Boldea şi Stupu sunt printre cele mai interesante mutări făcute de trupa de la Pădurea Verde în această vară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.