Licitațiile pentru proiecte europene, sub presiune din cauza lipsei muncitorilor. Ce spune...

Licitațiile pentru proiecte europene, sub presiune din cauza lipsei muncitorilor. Ce spune șeful ADR 5 Vest

0
DISTRIBUIȚI

Firmele din domeniul construcțiilor din vestul țării au mari probleme în ceea ce privește găsirea de angajați. În aceste condiții, există posibilitatea de a fi puse în pericol chiar și proiecte cu finanțare europeană, pentru că foarte puține companii îndrăznesc să se înscrie la licitații, de teamă că nu au forța de muncă necesară pentru a duce la bun sfârșit lucrările.

„Nu aș putea să spun că sunt în pericol proiectele europene, dar este o foarte mare presiune.


Simt asta pentru că vedem că sunt licitații la care la prima strigare nu vin firme, uneori nici la a doua nu vin, de abia la a treia. Dacă până acum eram obișnuiți că aveam cinci, șase, zece concurenți la prima licitație, acum sunt mai puțini, se mobilizează mai greu. Dar până acum nu am avut astfel de probleme, asta în condițiile în care mecanismul de plată și de decontare este unul garantat și n-a produs niciun fel de întârzieri și probleme beneficiarului. Cred că acesta este principalul argument”, ne-a declarat Sorin Maxim, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

De asemenea, Sorin Maxim a precizat că hotărârea de Guvern privind reglementarea salariului minim în domeniul construcțiilor este un lucru bun, care face să „mai compenseze puțin din presiunea pe care constructorii o au vizavi de sumele pe care le acordă forței de muncă, pentru a-i stimula să vină, evident”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.