
Ripensia UVT a intrat în urmă cu trei zile într-un stagiu centralizat pe plan local. În acest moment tehnicianul Alexandru Pelici are 26 de nume în lot după ce roş-galbenii au primit mai mulţi tineri în teste. La capitolul noutăţi se află însă şi un senior, e vorba de mijlocaşul timişorean Caius Lungu, revenit în ţară după ce a activat în ligile inferioare din Italia.
Caius Lungu (30 ani) a fost ultima dată jucătorul celor de la ACD Colorno, în Eccellenza – Liga a VI-a italiană. Fostul mijlocaş al Fortunei Covaci şi al Voinţei Sibiu, club pentru care a evoluat şi în Liga I, nu a fost încă anunţat oficial şi se află deocamdată în pregătiri alături de mai mulţi tineri.
„Ripi” testează în continuare mai mulţi juniori, o parte dintrei cei care nu confirmă la seniori având posibilitatea să rămână la juniorii A pregătiţi de Cristi Petcu din această vară.
Toţi sunt născuţi în 2001. E vorba inclusiv de doi portari: Alex Marinoiu, cu o înălţime impresionantă (1,97) – ultima dată legitimat la Energeticianul, şi Haralambie Mociu, care a activat în C la CS Medgidia în sezonul trecut.
Restul tinerilor sunt mijlocaşi polivalenţi, în mod deosebit cu abilităţi pentru faza ofensivă. Aceştia sunt: Nafi Iseini (ACS Poli), Alexandru Ban (LPS Tg. Mureş) şi Dragoş Grigore. De asemenea în continuare cu ripensiştii se află şi mijlocaşul Mario Boldea (22 ani) de la Cetate Deva. Pelici îşi mai doreşte în principiu două-trei întăriri înainte de restart.
Mansi, aşteptat, Stoica out
Din lot lipseşte în continuare Mansour, atacantul de 33 de ani e aşteptat însă să revină din ţara natală în 9 iulie. În schimb, „Ripi” a renunţat la serviciile lui Constantin Adrian Stoica, „atacant 2” cu un gol în 13 apariţii în tricoul roş-galben în returul de campionat 2018/19.
Ripensia va disputa două amicale cu Dudeştii Noi la finele cantonamentului (pe 10 şi 12 iulie). Stagiul local cuprinde două antrenamente pe zi în Ciarda Roşie.
Lotul Ripensiei în cantonament:
Păduraru, Şt. Dobre, Haralambie Mociu (Medgidia), Alex Marinoiu (Energeticianul) (portari); Ad. Popa, Monea, Tînc, Ţieranu, C. Toma, Apro, Hecsko, Caius Lungu (ex-Colorno, Italia L6), Alin Burdeţ, Stoi, Dobie, M. Boldea (Deva), N. Iseini (ACS Poli), Popovici, Zaluschi, Voinea, Chera, Staicu, Golda, D. Casian, Alexandru Ban (LPS Tg. Mureş) şi Dragoş Grigore.