Timişoara Saracens, la ora schimbării: ex-stelişti, băimăreni şi neozeelandezi, printre sosiri. Nume...

Timişoara Saracens, la ora schimbării: ex-stelişti, băimăreni şi neozeelandezi, printre sosiri. Nume grele şi pe lista plecărilor

0
DISTRIBUIȚI

Timişoara Saracens a prezentat azi nu mai puţin de opt achiziţii pentru sezonul 2019-20. Formaţia fanion de rugby a Banatului a confirmat o serie de nume deja ştiute, dar a şi adus câteva surprize în lot, în special jucători tineri, dintre care doi sunt de origine „oceanică”. Lista despărţirilor nu e însă nici ea neglijabilă. Mădălin Lemnaru, cu probleme medicale, şi Jody Rose, sunt printre cele mai importante nume care nu vor mai putea fi văzute în Ronaţ.

Aşa cum am anunţat încă de la începutul verii, timişorenii au bifat primele întăriri de la rivalele Steaua şi Baia Mare. Bidzina Shamkaradze a revenit pe Bega după ce iniţial lăsase impresia că se retrage de la „zimbrii”, în timp ce nu mai puţin de trei jucători ai finalistei din Ghencea au semnat cu bănăţenii: Cristian Strătilă, Ionel Melinte şi Marius Lungu. Lor li s-au alăturat alte patru nume, dintre care două cu evoluţii recente tot în Capitală. Neozeelandezii Moa Mua Maliepo, „centru” în vârstă de 23 de ani, şi Vaovasa Hinckley, mijlocaş la deschidere de 20 de ani, ambii de la CSM, au ajuns şi ei „sarazini”. De asemenea la capitolul „perspectivă” bănăţenii au mai bifat două nume: Paul Andrei Perici (20 ani), de la CSU AV Arad, şi Gabriel Dănuţ Jipa (19 ani), de la Ştiinţa Petroşani, ambii mijlocaşi la deschidere.

Primul meci al sezonului pentru „lei” va fi în Cupa României, pe 10 august, cu „U” Cluj, probabil în Ronaţ. Noul sistem al competiţiei K.O., presupune două grupe cu câştigătoare calificate direct în finală. Probabil Saracens va juca şi un meci amical cu o săptămână inainte de start. „Sunt jucători deja consacraţi, ne-am axat in special pe tineri plus o tânără speranţă, în ghilimele, care revine la Timişoara, după câţiva ani de carieră la Baia Mare… Cu ei vom porni la competiţie in acest an, alături de jucătorii rămaşi din vechea gardă. Vom încerca să îmbinăm experienţa cu tinereţea şi să revenim acolo unde Timişoara a fost obişnuită, in finale”, a declarat Attila Brosovszki, managerul sportiv al clubului.

Stafful timişorean nu s-a schimbat, avându-l la conducere tot pe Sosene Anesi.


„Am început luni presezonul, suntem entuziasmaţi, băieţii s-au prezentat într-o formă bună, am făcut primele teste fizice… Managementul şi-a făcut treaba cu recrutarea, sunt şi tineri care acum se transformă in bărbaţi, mă bucur că toţi au venit într-o formă bună. E bine pentru club. Mă bucur că voi lucra cu aceşti băieţi, sperăm să ne imbuntătăţim in acest sezon. În primul rând ne asigurăm că vom fi pregătiţi fizic şi pshic…”, a spus Anesi.

În recuperare medicală se mai află: Fercu, Melinte, Gabi Conache – aşteaptă o a doua operaţie (va absenta pe termen lung) şi Shennan.

Plecări notabile

Timişorenii au mai şi pierdut câţiva jucători de bază în sezoanele trecute, altora nu le-au fost prelungite înţelegerile. În această situaţie se află: Jody Rose, Henry Boshoff, Thomas WhitehurstMichael Stewart şi Mesaje Doge, are ar mai fi avut un an de contract, dar s-a transferat în Franţa la Brive. O situaţie aparte e Mădălin Lemnaru, aflat la final de contract şi căruia i s-au descoperit probleme medicale care-l împiedică să joace. De asemenea s-a reziliat şi cu Samuel Mariş, care a suferit mai multe accidentări în ultimul timp.

Goniţi de lângă „Păltinişanu”, Ronaţ …aproape gata

Rugbiştii au aşteptat îndelung să se pregătească la baza proprie „Gheorghe Răşcanu”, care a trecut prin lucrări importante în ultima perioadă. Terenul a fost decopertat şi a fost refăcut, acum urmează să fie din nou folosit… curând. În lipsa alternativelor timişorenii s-au pregătit pe „terenul 2”. Până nu demult unul dintre terenurile din complexul „Dan Păltinişanu” au fost folosite pentru pregătirea fostei campioane, dar în curând activităţile de acolo vor înceta iar containerele cu vestiare au început să fie deja mutate din zonă. Primăria intenţionează să avanseze această locaţie CNI-ului pentru a se construi mult aşteptat sală polivalentă.

„Se va putea juca peste două săptămâni… Primăria ne-a somat, vom face o adresă, ca să ne mai păsuiască. Nu putem face toate antrenamentele in Ronaţ. Câteva le vom duce la Păltinişanu. Dacă se rezolvă in Ronaţ, nu vom mai juca pe Păltinişanu”, a conchis Brosovszki.

Câteva dintre declaraţiile noilor veniţi:

Bidzina Shamkaradze (35 ani) – Georgia, ex-CSM Ştiinţa Baia Mare: „Am jucat acum şase ani la Timişoara, mă bucur, e o provocare mare pentru mine, sper şi sunt sigur că luăm campionatul… Ştiam că Timişoara are un staff şi jucători foarte buni, la fel şi juniori. A fost foarte uşor să mă convingă”

Ionel Melinte (23 ani) – ex-Steaua, fundaş-mijlocaş 6 selecţii la naţională: „Mă bucur că am venit alături de un lot foarte tânăr, toţi vrem să demonstrăm că avem potenţial”

Cristian Strătilă (23 ani) – ex-Steaua, nr. 8: „Am venit să fac performanţă. Să continuăm ce au făcut băieţii in anii trecuţi şi sunt fericit că am semnat cu Timişoara”

Marius Lungu (23 ani) – ex-Steaua, pilier: „Am făcut junioratul la Steaua, patru sezoane am jucat la echipa mare, consider că e un pas inainte pentru mine să vin aici. Restul rămâne să demonstrăm pe teren. Eu am ales să vin aici deoarece performanţele din ultimii ani ale echipei din Timişoara au fost foarte bine. Au jucat şi in cupele europene”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.