Pelerinaje de Sfânta Maria în vestul țării. Unde merg credincioșii FOTO

Pelerinaje de Sfânta Maria în vestul țării. Unde merg credincioșii FOTO

1
DISTRIBUIȚI

Adormirea Maicii Domnului, marea sărbătoare creştină cunoscută în popor şi sub numele de Sântămăria Mare şi  prăznuită pe 15 august, este o zi de pelerinaj la cunoscute mănăstiri şi biserici din vestul ţării.

Icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Hodoş-Bodrog

Mănăstirea Hodoş-Bodrog, unul din cele mai vechi aşezăminte monastice din ţară şi cel mai vechi din eparhia arădeană, monument medieval din apropierea Aradului care are o viaţă monahală neîntreruptă de peste opt secole, este un important loc de pelerinaj la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când se sărbătoreşte hramul mănăstirii, încă din secolul al XVIII-lea. Icoana pictată pe lemn din mănăstire, care o înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul în braţe, amândoi purtând coroană pe cap, este socotită a fi făcătoare de minuni şi mii credincioşi din întreaga ţară vin să se închine în faţa ei.

În seara dinaintea marelui praznic, la ora 19.30, începe procesiunea „Drumul Crucii”, condusă de P.S. Emilian Crişanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, iar la ora 22.00 se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. Aceasta este urmată, la ora 2.00, de Sfânta Liturghie, iar la ora 7.00 are loc o nouă slujbă a Sfântului Maslu. Sfânta Liturghie Arhierească este săvârşită în 15 august, la ora 10.00, de I.P.S. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi de P.S. Lukijan, episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al eparhiei ortodoxe sârbe din Timişoara. Sfânta Liturghie va fi oficiată în paraclisul de vară, construit în 1935, sub care se află şi cripta în care au fost înmormântaţi mai mulţi episcopi ai Aradului şi alte feţe bisericeşti.

Pelerinaj la biserica romano-catolică Maria Radna

Cel mai important loc de pelerinaj al credincioşilor din dieceza romano-catolică din Timişoara, la care vin credincioşi din mai multe ţări iar slujbele sunt oficiate în cinci limbi, este mănăstirea Maria Radna, loc în care există o viaţă monahală încă din vremea regelui Carol Robert de Anjou. Şi aici se află o icoană a Maicii Domnului din secolul al XVII-lea, care a scăpat neatinsă de flăcări atunci când capela franciscană ridicată pe acest loc a ars din temelii după ce a fost incendiată de turci, iar de atunci este considerată, la rândul ei, făcătoare de minuni. Piatra de temelie a actualei biserici, construită în stil baroc, a fost pusă în 1756, iar episcopul Franz Anton von Engl zu Wagrain, care a sfinţit biserica ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, a mutat icoana în biserică.

În 1992, papa Ioan Paul al II-lea a ridicat biserica la rangul de Basilica Minor, cu hramul „Maica Harurilor” iar pelerinajele din ziua Adormirii Maicii Domnului au căpătat o amploare din ce în ce mai mare. În 14 august, începând cu ora 18.00, vor fi săvârşite Sfintele Liturghii în limbile croată, română şi maghiară iar la ora 20.00 va fi oficiat Sfântul Rozariu întru slava preasfintei Fecioare Maria care a trecut din viaţă şi a fost primită cu trupul şi cu sufletul în cer, unde a fost încoronată de către fiul ei Iisus ca regină a cerului şi a pământului, şi va avea loc o procesiune cu icoana în faţa bazilicii.

Ziua de 15 august la începe cu Sfintele Liturghii în limbile croată şi maghiară, la ora 11.00, Hortobágyi Tamás Cirill, abate de Pannonhalma şi E.S.


Msgr. József Csaba Pál, Episcop de Timişoara, vor oficia Sfânta Liturghie Solemnă, în limbile română, maghiară şi germană, urmată, la ora 13.00, de Sfânta Liturghie în limba română şi la ora 14.00 de Sfânta Liturghie greco-catolică.

Surse foto: europafm.ro, mariaradna.com, e-communio.ro

1 COMENTARIU

  1. Din cate cunosc in biserica ortodoxă nu pot fi savarsite 2 sf Liturghii in aceaisi zi.in speta de fata la ora 2 am si 10 am in ziua de 15 august de Adormirea MD.

Dă-i un răspuns lui Popa tanda Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.