Monitorizare video pentru rampe clandestine de gunoi din Timișoara

Monitorizare video pentru rampe clandestine de gunoi din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

rampa

Polițiștii locali fac un apel la timișoreni să nu mai arunce gunoaie pe domeniul public pentru că pot fi văzuți de camerele de supraveghere video. Potrivit reprezentanților instituției, această problemă se află permanent în atenția polițiștilor locali, care efectuează verificări zilnic. O parte dintre constatările oamenilor legii sunt realizate pe baza înregistrărilor de pe camerele video instalate în anumite zone în care sunt acumulate cantități mari de deșeuri.

Astfel, de la începutul lunii au fost aplicate un număr de 272 de sancțiuni persoanelor depistate aruncând resturi pe domeniul public, dar și celor depistate abandonând deșeuri pe străzile orașului. Sancțiunile aplicate sunt între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2.500 lei pentru persoanele juridice, iar conform Legii 211/2011, sancțiunile pot ajunge și la persoanele fizice până la 2.000 lei, în funcție de constatarea din teren.

Printre zonele monitorizate video în ultima perioadă se află str.


Dr. Ioan Mureșan, Al. Donici, str. Andrei Șaguna, str. Aurel Cândea, Stelelor, Piața Plevnei, str. Barbu Ștefănescu Delavrancea și Dumitru Chiriac.

„Poliția Locală atrage așadar atenția celor certați cu legea că monitorizarea video este efectuată acolo unde sunt semnalate abandonări de deșeuri și că se schimbă în funcție de situație, deci pot fi oricând observați dacă încalcă legislația și abandonează deșeuri pe domeniul public. Un real sprijin este și cel al cetățenilor care doresc un oraș curat și civilizat, o parte dintre constatări fiind efectuate și ca urmare a sesizărilor venite din partea timișorenilor. Astfel, pot fi semnalate în continuare la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau la email contact@politialoctm.ro situații în care unele persoane aruncă resturi pe domeniul public, urmând a se lua măsurile legale care se impun„, a informat Poliția Locală Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.