Vestul României, locație pentru o nouă fabrică de automobile. O companie-gigant analizează...

Vestul României, locație pentru o nouă fabrică de automobile. O companie-gigant analizează posibilitatea

0
DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat că Aradul este locația analizată de Volkswagen pentru deschiderea unei fabrici Skoda. Potrivit acestuia, investiția în Turcia, locul ales inițial de companie, a fost amânată.

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, a declarat, marți, pentru Mediafax, că reprezentanții Volkswagen au analizat mai multe locuri din Turcia, Ungaria, România, Serbia și Bulgaria pentru deschiderea unei fabrici Skoda și că din România a fost ales Aradul.

„Volkswagen a avut un proiect de extindere și a anunțat că amână investiția în Turcia. Înainte au decis să prospere în Europa de Est prin realizarea unei fabrici Skoda.


A fost analizată Ungaria, România, Serbia și Turcia, în România erau vizate mai multe locații. Primăria Arad a aflat. Locațiile propuse de Guvern nu au îndeplinit condițiile, în timp ce locația din Arad a îndeplinit condițiile și am început primul nivel de negociere. Am făcut partea de negociere pe patru direcții apoi, statul român a preluat partea mea de negociere și a făcut o ofertă consultanților, la fel cum au făcut și Ungaria și Serbia, doar că Turcia a făcut o ofertă mult mai mare și atunci s-au decis să nu mute Skoda în sud estul Europei. (…) Apoi Volkswagen a anunțat că amână proiectul. Vom vedea dacă continuă în sud estul Europei investiția. În acest moment negocierile se pot relua, nu știm de unde”, a spus Gheorghe Falcă.

El a precizat că în noua fabrică ar urma să fie create circa 4.000 de noi locuri de muncă și că, dacă va fi aleasă România, fabrica se va face la Arad.

Volkswagen a amânat decizia finală de a construi o fabrică de mașini în Turcia, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, pe fondul criticilor internaționale cu privire la operațiunea militară a țării în Siria, informează Reuters. „Urmărim cu atenție situația actuală și privim cu îngrijorare evoluțiile actuale”, a spus marți un purtător de cuvânt al companiei.

La începutul acestei luni, Volkswagen a înființat o filială în provincia Manisa din vestul Turciei. Compania a spus că încă mai negociază și că nu a luat o decizie finală cu privire la fabrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.