Fostul primar Ciuhandu, fostul secretar Cojocari și două directoare, condamnări definitive în...

Fostul primar Ciuhandu, fostul secretar Cojocari și două directoare, condamnări definitive în dosarul finanțării ilegale a Poli Timișoara. Suma uriașă pe care trebuie să o plătească

14
DISTRIBUIȚI

Răsturnare de situație în dosarul finanțării echipei de fotbal Timișoara, astăzi, în dosarul DNA în care fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, fostul viceprimar Adrian Orza, fostul secretar Ioan Cojocari și alți șase angajați ai municipalității au fost trimiși în judecată. Vă reamintim că au fost trimiși în judecată în 2016, fiind acuzați că au prejudiciat bugetul cu peste 31,6 milioane de lei.

Curtea de Apel Timișoara a admis în parte apelul DNA și a decis ca secretarul primăriei de la acel moment, Ioan Cojocari, să rămână cu pedeapsa inițială dată de Tribunalul Timiș, de trei ani cu suspendare, dar și s-au adăugat mai multe interdicții printre care de a alege și a fi ales, de a ocupa funcția publică.


CAT l-a găsit vinovat pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu de abuz în serviciu și l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, termen de încercare de patru ani și obligația de a face 120 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția de Sănătate Publică sau la Horticultura SA.

De asemenea, au fost condamnate la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere cu termen de încercare trei ani și obligația de a face 90 de zile de muncă în folosul comunității fostele directoare Violeta Mihalache și Smaranda Haracicu. Toți condamnații au fost obligați să plătească în solidar suma de 27 milioane lei plus dobânzi aferente calculate până la finalizarea plăților, calculate de la momentul în care s-au dat banii. Ceilalți inculpați trimiși în judecată au rămas achitați. Sentința este definitivă.

14 COMENTARII

  1. Acum cateva zile era arestat un baiat ca a furat parfumuri de 975 lei si se investigheaza întreaga activitate infractionala!! Astia au furat ca inecatii in grup organizat si iau cu suspendare, sunt convins ca baiatul cu parfumuri va fi aspru sancționat sa fie dat ca exemplu dacă furi ori furi mult ori ești pedepsit!

  2. Cred ca un merit deosebit il are si echipa de auditori ai Curtii de Conturi Timis de la care a plecat tot materialul ce a stat la originea acestui dosar.

  3. Nu vreau sa iau apărarea nimănui! Ciuhandu nu e el usa de biserica! Csm bucurești, hermanstadt, fc voluntari si multe alte echipe primesc bani de la consiliul local! Basescu, udrea, iliescu, blaga, falca, iohannis toti in libertate sau in functii publice… cam asta este libertatea si capitalismul pentru care s-a dat lovitura de stat de acum 30 de ani și în care au fost omorati civili si in anumite locuri adevărați Români! Peste câteva zile se va instaura pentru încă 5 ani guvernatorul României… poate într-o zi ne vom deștepta!

  4. De ce în România dacă furi 6 milioane de euro, primești doar cu suspendare, și doamna de la cfr care a primit cadou 60 lei adică 13 euro a primit 6 ani de pușcărie. Eu nu mai înțeleg nimic. Sau ar trebui să înțeleg că dacă nu furi de ordinul milioanelor faci pușcărie. Dar în final și judecători vor fi judecați pe lumea cealaltă, acolo nu mai există cod penal.

  5. Oare justiția este corectă????? Doar cu suspendare?????? Acum înțeleg de ce lui Robu nu i este frică de tot ceea ce face. Doar acum înțeleg……..

  6. Dacă pt 27 milioane de lei nu faci pușcărie, atunci de la ce suma se face pușcărie???????? Da judecători judecă fiecare în modul lui, așa vedem și înțelegem din această sentința.

  7. Poate fi adevărat așa ceva.???? Mai avem valori sau caractere bine definite care să înțeleagă că nu trebuie să ne mai jucam cu viitorul acestei țări. Din păcate acești judecători vor răspunde doar în fata lui Dumnezeu. Cred că cinstea și banul muncit este o valoare care acum în acest moment cred că ne lipsește. Dar noi oameni simpli și modești, cu studii medii suntem cu picioarele pe pământ și trăim această viață mai demn ca oricine. Poate va veni vremea când vor înțelege și alți că nu totul se învârte în jurul, banilor, politicului sau relațiilor.

  8. În sfârşit a început să-şi facă datoria şi justiţia şi anume să-i condamne pe aceşti mafioţi de la Primăria Timişoara. Poate nu toţi din justiţie au primit case de la Primăria Timişoara. Totuşi, CINE FURĂ ZECI DE MILIOANE PRIMEŞTE CU SUSPENDARE ?!? Cam blândă justiţia cu mafioţii ! Pentru că unii au fost condamnaţi la închisoare pentru câţiva lei. Este aberant.
    Primăria a făcut fapte mult mai grave decât asta cu fotbalul. De exemplu înstrăinarea terenului statului şi distrugerea spaţiului verde de zeci de hectare de la Horticultura şi nenumărate PUZ-uri(era unul aşa zis în presă tata puzurilor) date cu încălcarea legilor(ex. blocuri între case) şi probabil prin corupţie contra cost.

  9. Dragă DNA de ce nu ai supravegheat şi tu Primăria, pentru că ai avut informaţii şi posibilităţi, ca să prinzi corupţia, nu să aştepţi procesele Curţii de conturi să te sesizezi, că n-aveai încotro ! De aia face Robu şi urbanismul tot răul, că voi îi lăsaţi, închideţi ochii. Fie iertat fostul şef, a decedat. De ce ?!? Se mai poate şi acum: verificaţi ce averi şi pe unde au case unele doamne mafiote de la urbanism. Poate în Spania ? Felicitări Dragoş Boţa!!!

  10. Mafia Ciuhandu a facut mult mai multe, retrocedari ilegale, PUZ-uri pentru firme semnate de fiul lui Ciuhandu si aprobate de tata si consiliu, autorizatii aprobate de tata adica spaga pentru tata luata de fiu s.a.m.d. Din pacate serviciile si procurorii s-au facut ca nu stiu nimic. Ciuhandu merita pedepsit mult mai serios pentru toate neregulile pe care le-a facut. Pentru interesul firmelor si-a batut joc de oameni. Poporul are intotdeauna dreptate!

  11. Orza nimic ? Ăsta era joly jockerul afacerilor murdare a lui Ciuhandu ! Consilierii nimic ? Fotbalul e o glumă pe lângă afacerile de la urbanism ! Doar că aici i-a turnat Iancu ! Pe urbanişti nu-i toarnă interlopii xcare au beneficiat de ilegalităţile lor !!!

  12. Noroc cu Camera de conturi care mai descoperă ceva din nereguluile Primăriei ! De aia Robu tot îi critică că nu-s competenţi. Că descoperă ilegalităţile Primăriei. Pentru 27 milioane prejudiciu, care probabil n-o să se recupereze în veci(vinovaţii îşi ascund averile) pedeapsa e cam mică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.