Delgaz Grid va sista temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 26 noiembrie, de la ora 8.00, în Deta, pentru a putea permite unei alte companii să facă lucrări la rețeaua de transport a gazelor naturale.
În Deta, serviciul de distribuție a gazelor naturale se va relua treptat, cel mai probabil de la ora 21.00.
Astfel, mâine, pe tot parcursul zilei, cei din Deta vor rămâne fără gaz. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).