Cea de-a treia dezbatere publică pe marginea Planului Urbanistic Zonal privind realizarea unui complex imobiliar pe terenul aflat vizavi de Primăria Timișoara a avut loc, astăzi, la sediul instituției. Peste 30 de persoane au participat la evenimentul care a durat peste două ore, o bună parte membrii ai USR Timiș, printre care și Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoara.
Cei prezenți au avut o serie de întrebări pe care le-au adresat arhitectului Claudiu Ionescu, care și-a pus semnătura pe proiectul privind complexul imobiliar, dar și arhitectului șef al Primăriei Timișoara, Sorin Ciurariu.
Pentru început, Claudiu Ionescu a făcut o scurtă descriere a proiectului, anunțând faptul că nu va mai fi realizat niciun turn de belvedere înalt de 47 de metri.
„Nu cred că ați putut vedea pe vreuna dintre planșe că se va face totul din sticlă și betoane. De asemenea, îi aducem un extraordinar omagiu Grupului Sigma care a activat aici, care este elogiat prin realizarea unei sculpturi la nivel urban. Chiar dacă n-a fost prima mea propunere acest turn informațional, a fost o opțiune din partea beneficiarului de a le oferi acestora posibilitatea de a și-l realiza și de aceea a existat în prima variantă și un turn, care putea să ajungă la înălțimea de 47 de metri. Informația cum că ar fi fost mai înalt decât turnul Catedralei este falsă. S-a renunțat la acest obiect strict pentru faptul că inclusiv cei de la Grupul Sigma au înțeles că poate nu e încă momentul să-l facă. Atât în propunerea inițială, cât și în cea finală nu există acest turn, s-a optat pentru reducerea acestei înălțimi la un H de maxim 26 metri în respectiva zonă. Din discuțiile cu ei, se pare că și-ar dori să facă una dintre sculpturile lor celebre, și anume acea piramidă, care va veni stricat ca o propunere din partea lor”, a explicat arhitectul.
De asemenea, Sorin Ciurariu a ținut să precizeze că „în urma unui demers administrativ de peste doi ani și jumătate, am adus în discuție Consiliului Local Timișoara un PUZ care, în opinia mea, reprezintă un efort remarcabil de a înlocui ceva cu altceva. Ca și propunere, vine către timișoreni cu o interpretare contemporană a unei intervenții, este un demers care nu are în clipa de față niciun motiv să nu fie prezentat”.
Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și Adrian Orza, consilier local independent, care a atras atenția asupra faptului că dacă în centrul orașului va apărea încă un mini-mall, firmele care-și desfășoară activitatea în această zonă ar putea avea de suferit.
„Marea majoritate a populației nu știe nimic despre acest proiect, iar cei informați se opun proiectului din diverse motive. Nu se ține cont de autenticitatea pe care aceste clădiri (n.r. fosta clădire a Liceului de Arte Plastice și a cea a Inspectoratului Școlar Timiș) o oferă orașului. Mi se pare că nu-și are locul acolo, cu toții ne dorim ca orașul să se dezvolte, dar nu oricum. Odată demolate aceste clădiri, nu se mai întorc înapoi. Trebuie să gândim pe termen lung și să implicăm cât mai mulți actori în luarea deciziilor finale”, a explicat un reprezentant al Asociației Civic TM.
Arhitectul Claudiu Ionescu i-a răspuns că vor fi păstrate clădirile care se află pe acel teren, „le folosim în memoria locului”.
La dezbatere a participat și Ovidiu Drăgănescu, fost prefect de Timiș, care s-a plâns de faptul că zona va deveni și mai aglomerată decât este în prezent, după ce complexul imobiliar va fi realizat.
Totodată, Dominic Samuel Fritz a ținut să precizeze că „noi toți cei prezenți în sală vrem să se dezvolte zona, nu cred că cineva are vreo problemă cu arhitectura nouă.
Mi se pare interesant că cei care critică proiectul sunt făcuți mincinoși, că sunt în campanie, manipulatori. Primăria Timișoara este interesată de opinia publică sau este doar un exercițiu această dezbatere publică, pentru că legea o cere? Haideți să luăm participarea publică în serios. (…) Doresc să știu ce studii s-au făcut, ce efecte vor fi pentru comercianții din Piața Operei dacă construim un mini-mall în centru? Ce propuneri are Primăria Timișoara pentru transportul în comun, pentru că nu cred că toată lumea va veni cu mașina”.
Nemulțumiri legate de PUZ-ul privind complexul imobiliar care va fi realizat vizavi de Primăria Timișoara a avut și Timotei Anișorac, din partea Mitropoliei Banatului, instituție a cărei clădire se află chiar lângă terenul unde se vor face investițiile.
„Planșele pe care le-ați încărcat nu presupun o retragere reală, este tot același nivel de înălțime. Dvs. aveți față de reședința mitropolitană, ca și vecini direct afectați, cinci etaje și un etaj retras. Încă avem îngrijorări vizavi de nivelul freaticului din zonă. Noi am făcut un studiu personal în curtea mitropoliei și vrem să vedem și expertizele voastre vizavi de nivelul apei freatice în zonă, știm că vor fi multe săpături. De asemenea, în următoarea etapă, cine ne va mai întreba pe noi vizavi de aspectul acestor clăriri pe care le construiți? Ar trebui să prezenți orașului cum va arata efectiv acest proiect ca și detaliu. Nu suntem împotriva acestui proiect, dar nu în stadiul pe care l-ați prezentat acum”, a detaliat Timotei Anișorac.
Pe de altă parte, arhitectul care a semnat proiectul a susținut că „am redus regimul de înălțime de la 25 la 20 metri. Am realizat și noi patru foraje de mare adâncime, iar rezultatele sunt prezente în documentația depusă la Primăria Timișoara. Se poate fora în straturi, la maxim opt metri adâncime”.
De asemenea, și arhitectul Codruța Negrulescu, membru al Organizației Arhitecților din România, Filiala Timiș, a susținut că „timp de trei zile am parcurs toată documentația și a fost extrem de greu de descifrat materialul grafic”.
Din pacate domnule Dominic Samuel Fritz nu are nimeni probleme legate de arhitectura noua ci de locul unde aceasta se executa iar aceasta locatie sincer „nu sunt de meserie” dar este total nepotrivita mai exact ca nuca in perete.Iar legat de transportul in comun ma bufneste rasul daca cineva crede ca cei care merg la mall sau la mini-mall vor merge cu mijloacele de transport in comun se inseala.Uitati-va la Iulius mall la Shopping city parcarile sunt mega aglomerate si dv va amagiti ca va fi altfel in centru!!! Halal de studiile care se fac…