PNL Timiș a stabilit până și cine va conduce Poliția de Frontieră...

PNL Timiș a stabilit până și cine va conduce Poliția de Frontieră din județ. Fiica unui prieten de concediu al primarului Robu, propusă pentru o funcție la stat

3
DISTRIBUIȚI

Conducerea PNL Timiș se pregătește intens pentru momentul în care șefii instituțiilor deconcentrate din județul nostru, care ocupă un post interimar, vor fi schimbați. Astfel, Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, că miercuri a avut loc o întâlnire cu primarii liberali din județ, fiind prezentată o listă cu persoanele care ar putea ocupa aceste funcții.

„Am stabilit la întâlnirea de la Lovrin că ne vom consulta și ne vom pronunța în forul primarilor asupra persoanelor pe care le vom susține pentru diverse poziții. Noi am avut o discuție în urmă cu o săptămână cu Biroul Politic Județean pe tema listei de aspiranți la diverse poziții, unde posturile se ocupă, în baza legii, prin numire. Dar nu a fost nicio tranșare atunci, ci o discuție. Exact același tip de discuție l-am avut miercuri în forul primarilor. La unele propuneri au fost obiecții, la unele, nu. Noi nu am numit pe nimeni de atunci director. Raul Pătrașcu (n.r. noul director al Spitalului Județean Timișoara) a primit recomandare de la mine înainte de întâlnirea de la Lovrin”, a explicat Nicolae Robu.

Ulterior, debanat.ro a făcut publică lista pregătită de președintele PNL Timiș, Nicolae Robu împreună cu secretarul general Alin Popoviciu, cu persoanele nominalizate pentru serviciile deconcentrate din județ . Astfel, pentru aeroportul ”Traian Vuia” se pregătește pentru funcția de director consilierul să personal, Cătălin Iapă, cel care se ocupă de transmisiile live pe Facebook ale primarului. Rămâne de văzut cum va fi schimbat pesedistul Dan Idolu care are ocupată funcția prin concurs și are contract de management pe patru ani.


Iapă ar fi  secondat de Lorenzo Barabaș și Raul Ambruș. Pentru consiliul de administrație sunt propuși Dan Preunca, Radu Lambrino, Dana Adam, Sorina Ciurlea. Sorina Ciurlea mai are ca variantă director adjunct la Administrația Canalului Navigabil Bega, care urmează să fie condusă de o altă liberală, Mihaela Calescu.

Cu tot scandalul DNA legat de angajările de la DRDP Timișoara, liberalii timișoreni îl vor șef acolo pe Cantemir Pârva plus alți trei adjuncți. La Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara – Regiunea Vest ar trebui să revină Gabriela Lambrino. La Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii Naţionale de Mediu sunt două variante Luminiţa Napău sau Oana Dinulescu, fiica patronului de la Dinu Instal SRL, unul din prietenii de concedii ai lui Robu a cărui societate este abonată la contractele cu municipalitatea. Napău este variantă și pentru Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș, dar și pentru Organismul Intermediar Regional POSDRU Timiş. Verginia Popescu, cea care a închis ochii în scandalul porții morții de pe Calea Lugojului, ar urma să fie numită la ISC Regiunea Vest, de unde au venit, în ultima perioadă, controale în serie și amenzi pentru ilegalitățile comise de Primăria Timișoara.

Titu Bojin au urma să fie schimbat din funcția de director al Administraţiei Bazinală de Apă Banat Timişoara de consilierul local Ștefan Sandu. La Direcţia Județeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Timiş, Nicolae Robu vrea să îl înlocuiască pe liberalul Sorin Predescu cu Simion Moşiu, primarul neuitând că Predescu nu a fost de acord cu ilegalitățile comise de administrația Robu în zona istorică a orașului. La Inspectoratul Şcolar al Județului Timiş ar urma să revină fostul pedelist Marin Popescu, iar adjuncţi – Camelia Mot şi Cosmin Hogea.

Pe lista de partid s-a împărțit până și funcții din Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, Poliţia de Frontieră Timiș ar urma să fie condusă de Lucian Rus, cel care se ocupă de Protecția Muncii, neavând nicio treabă cu munca operativă de securizare a frontierelor sau de prindere a migranților. La ISCTR Vest pe listă apare Cosmin Buboi, care are o firmă de camioane și candidat pentru funcția de primar la Săcălaz, acesta reușind performanța să-și ia bacalaureatul la 36 de ani.

După apariția listei, Nicolae Robu a susținut la Digi 24 că ”nu mă puneți să comentez ce spun tot fel de pseudo-jurnaliști. Eu comentez o situație dacă vreți. Noi nu încălcăm legea cu nimic” și că numirile vor fi făcute pentru funcțiile unde sunt interimari, urmând ca să fie organizate, apoi, concursuri corecte unde poate participa oricine.

3 COMENTARII

  1. Robu – Alin Popoviciu – Nasleu – Sefii politiei – Interlopii . Ce bine ca isi numesc in functii toti prietenii si toate neamurile, inclusiv prietenii neamurilor neamurilor… oricine doar sa fie din grupul lor select de zei printre muritori de rand . Hai cu alegerile …

  2. Robu și gașca nu încalcă legea, doar interlopii o încalcă. Ei au cămăși albe și nu încalcă nici o lege. Voi care parte nu înțelegeți???? Dacă unele autorități nu își fac datoria ei normal că nu încalcă legea, că doar nimeni nu ii acuză și nu se ocupă normal de ei. Așa că gașca din PNL nu încalcă legea doar cei din PSD o încalcă,….????? Iar voi ce i care întrebați așa multe chestiuni cum zice Padre de Președinte, la plimbare și joc de gleznă. Aceasta este România Normală…….,,,,,,,???????? Oare?????????????

Dă-i un răspuns lui Ninu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.