Premierul Ungariei, Viktor Orban, la Timișoara pentru a participa la un eveniment...

Premierul Ungariei, Viktor Orban, la Timișoara pentru a participa la un eveniment dedicat Revoluției Române

1
DISTRIBUIȚI

Premierul Ungariei este așteptat la Timișoara, în data de 14 decembrie. Viktor Orban urmează să participe la un eveniment dedicat marcării a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Este vorba de „Gala Libertate 89”, care face parte dintr-o serie de manifestări organizate de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania.

„Viktor Orban, premierul Ungariei, cu siguranță va ajunge în 14 decembrie, sâmbătă seara, la acest spectacol de gală care va fi organizat în memoria timișorenilor care s-au răsculat împotriva dictaturii comuniste acum 30 de ani. Acest spectacol de gală va fi la Centrul Regional de Afaceri, unde Viktor Orban și Laszlo Tokes sunt invitați de onoare. Spectacolul va fi dat de formația Duna, formație artistică de dans popular din Budapesta, cu o producție special făcută pentru acest eveniment care va memora Revoluția din Timișoara, prin limbajul dansului popular, începând cu ora 19.00. Ne-a confirmat prezența Viktor Orban la acest eveniment. Premierul Orban și Laszlo Tokes au o relație care durează de peste 30 de ani”, a explicat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Toro Tibor, președintele executiv al Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

Manifestările organizate de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română se vor desfășura, la Timișoara, în perioada 12 – 16 decembrie.


Evenimentele vor avea loc în șase locații, fiind vorba despre simpozioane, conferințe, spectacole de teatru, lansări de carte, precum și un spectacol de proiecții 3D pe clădirea Bisericii Reformate. De asemenea, va fi inaugurată și Biserica Centrului Reformat din cartierul Fabric.

„Ne-am gândit că la 30 ani de la aceste evenimente este timpul unui bilanț. Am dori să apropiem puțin acele generații care s-au născut în ultimii 30 de ani. Evenimentele încep în data de 12 decembrie și se termină în 16 decembrie, zi care reprezintă acel moment când solidaritatea și rezistența unei comunități mici și neajutorate, enoriașii Bisericii Reformate din Cetate, și-au apărat preotul lezat de autorități și Securitate. Ei, printr-un lanț viu, și-au apărat preotul. Cu acest lanț viu au pornit evenimentele cu care s-a deschis Revoluția din Timișoara. Evenimentele se vor încheia în ziua de 16 decembrie cu rememorarea acelui lanț viu și o proiecție 3D pe clădirea Bisericii Reformate”, a explicat Toro Tibor. Acesta speră ca o întâlnire între premierul român și cel maghiar să se materializeze, pentru că Ludovic Orban va vizita Timișoara o zi mai târziu.

1 COMENTARIU

  1. Nu inteleg ce cauta la aniversarea Revolutiei Romane, in Timisoara, aliatul fidel al lui Putin, Dl Premier Viktor Orban si ceilalti membri ai partidului de guvernamant Fidesz, din Ungaria, slugoii rusilor din Uniunea Europeana. Stim ca in 1989 era opozant al comunistilor, al rusilor, dar acum isi face o glorie din a le lua apararea si ai pupa in fundCe cauta Dictatorul „en titre” din UE, premierul problema, la aniversarea Revolutiei Romane. Cum de il primim aici pe cel ce-si bate joc de jertfa maghiarilor din 1956, lustruind cu smerenie cizma ruseasca. Rusine celor care l-au invitat pe cel mai nociv politician maghiar din epoca contemporana, care a distrus democratia din Ungaria. Toata Uniunea Europeana il respinge, nu e chemat decat la Moscova sau Instambul in vizite oficiale, dar noi il invitam cu mare pompa la aniversarea Revolutiei Romane. Vede cineva ironia sortii aici, sa chemi un dictator sa aniverseze/sa sarbatoreasca o revolutie care a inlaturat dictatura si ne-a adus democratia, asa schioapa cum e ea???
    Oare ne-am tampit de tot???

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.