Anunț important pentru persoanele care circulă cu mijloacele de transport în comun. Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat că traseele mai multor linii de transport local vor suferi modificări, în data de 16 decembrie, între orele 19.30 – 20.00, din cauza evenimentelor dedicate împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din 1989.
Astfel, circulația rutieră va fi blocată în Piața Maria pentru 30 de minute.
Concret, luni, 16 decembrie, între orele 19.30 – 20.00, vor suferi modificări următoarele trasee: autobuzele de pe liniile 33 și 33 barat vor întoarce în Piața Mocioni (Sinaia); autobuzele de pe linia Expres 7 vor circula deviat tur/retur pe următorul traseu: bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Mihai Viteazul – Piața Bălcescu – strada Ciprian Porumbescu – bulevardul Constantin Brâncoveanu – bulevardul 16 Decembrie 1989 – Piața Iuliu Maniu; între orele 19:40 – 20:00, tramvaiele de pe liniile 1,2,7 și 8 vor staționa în apropierea zonei cu restricție până la finalizarea comemorării.