Primarul Robu, despre sala polivalentă cu 16.000 de locuri: „Este un obiectiv...

Primarul Robu, despre sala polivalentă cu 16.000 de locuri: „Este un obiectiv intrat pe țeavă, dar va mai dura câțiva ani”

1
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu a oferit, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, noi detalii despre stadiul proiectului privind realizarea sălii polivalente de 16.000 de locuri.

Astfel, edilul-șef a anunțat că sunt șanse ca în luna februarie a acestui an să fie scos la licitație studiul de fezabilitate, de către Compania Națională de Investiții, care trebuie să realizeze acest obiectiv. Totuși, vor mai dura ani întregi până când sala polivalentă de 16.000 de locuri va fi finalizată.

„În cursul lunii ianuarie se va finaliza studiul geo, deja se lucrează. De îndată ce avem predat și studiul geo, îl vom transmite la Compania Națională de Investiții. Urmează apoi scoaterea la licitație a studiului de fezabilitate de către CNI.


Două piese pe care legea le cere în cadrul studiului le vom avea în acel moment făcute, ridicarea topografică și, respectiv, studiul geotehnic. Presupun că pe parcursul lunii februarie va putea fi scos la licitație studiul de fezabilitate. Oricum, sala polivalentă este un obiectiv intrat pe țeavă, ca să mă exprim astfel, și e pe o țeavă la care un singur sens e permis, va apărea doar la capătul celălalt. Eu sper cât de curând (n.r. – să fie finalizată), dar vorbim despre ani”, a afirmat Nicolae Robu.

Totuși, primarul Timișoarei susține că sunt șanse ca în acest an să fie finalizată sala polivalentă a Universității Politehnica, cu 3.000 de locuri.

„Este deblocată situația și la sala polivalentă a Universității Politehnica din Timișoara. Ieri am avut o discuție cu domnul rector Șerban, sperăm ca pe parcursul anului 2020 să fie finalizată și acea sală. (…) Acum, în sfârșit, se pare că s-a ieșit din încurcăturile care au apărut și lucrurile vor merge bine înspre finalizare”, a adăugat Nicolae Robu.

1 COMENTARIU

  1. În Timișoara, lucrurile o să înceapă să meargă bine când N. Robu, zis „Narcisel”, nu va mai fi primar.
    „PNL, PNL,
    DE ROBU DEZLIPEȘTE-TE!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.