Călin Dobra, după ce primarul Robu a refuzat să cedeze clădirile de...

Călin Dobra, după ce primarul Robu a refuzat să cedeze clădirile de la Aerodromul Cioca: „Nu e momentul pentru orgolii și conflicte. Vă invit la dialog”

1
DISTRIBUIȚI

dobra robu

Călin Dobra a reacționat, în această seară, pe pagina sa de Facebook, după ce Nicolae Robu i-a transmis că Primăria Timișoara nu va ceda Consiliului Județean Timiș clădirile de la Aerodromul Cioca.

Astfel, șeful CJ Timiș a făcut un apel public la dialog, nu „la monolog”.


„Lipsa de anvergură administrativă și strategică a lui Nicolae Robu se vede din răspunsul pe care l-am primit astăzi, indirect, cu privire la cedarea clădirilor de la Aerodromul Cioca, de pe Calea Torontalului, către Consiliului Județean Timiș. Domnule Robu, viziunea mea este alta. Nu să modernizăm acel spațiu pentru un eveniment punctual, ci să dezvoltăm durabil zona. Este un spațiu cerut de public, de organizatorii de evenimente, mulți din afara Timișoarei. Să gândești punctual pentru o manifestare, nu este o strategie, ci este o cosmetizare a tristului adevăr ca Timișoara nu beneficiază de un spațiu adecvat organizării de evenimente majore”, a afirmat șeful CJ Timiș.

De asemenea, Călin Dobra i-a transmis lui Nicolae Robu că „nu e momentul pentru orgolii și conflicte între instituții. Mândria trebuie lăsată la o parte. Vă invit la dialog, ca să găsim soluții viabile pentru toate problemele majore ale Timișoarei. Se poate? Se poate!”.

1 COMENTARIU

  1. DNA sa va ia! Și poate va lămuriți problema in celula comuna. Că noi ne-am saturat de politruci corupți și pe deasupra incompetenți cat casa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.