A rezistat doar trei luni. Marian Vasile și-a dat demisia din PLUS,...

A rezistat doar trei luni. Marian Vasile și-a dat demisia din PLUS, după ce intenția sa de a candida la Primăria Timișoara nu a fost susținută

1
DISTRIBUIȚI

Marian Constantin Vasile, fost vicepreședinte al CJ Timiș și fost consilier județean liberal, care și-a dat demisia în luna noiembrie din PNL, iar imediat s-a înscris în PLUS, a rezistat doar trei luni în partid.

Marian Vasile a anunțat, astăzi, pe pagina sa de Facebook, că a luat decizia de a demisiona și din PLUS. Asta după ce candidatura sa pentru Primăria Timișoara nu a fost susținută de către conducerea partidului. Vă reamintim că reprezentanții PLUS au declarat, recent, că a fost invalidată candidatura lui Marian Vasile de către Biroul Național al PLUS.

„În noiembrie 2019 am aderat la PLUS, în speranța de a contribui la o construcție nouă, sănătoasă, competentă și transparentă pentru comunitățile noastre.


Vă anunț însă că astăzi mi-am înaintat demisia din acest partid, în principal pentru următoarele motive: anularea candidaturii proprii pentru Primăria Municipiului Timișoara în ziua de dinaintea începerii procedurii interne de vot, deși aceasta constituia un drept statutar fundamental și era susținută de mulți membri ai PLUS Timișoara (aș putea chiar spune că de majoritatea, dar nu vom ști niciodată); anunțarea rezultatelor negocierilor USR-PLUS pentru pozițiile-cheie electorale din municipiul Timișoara și Consiliul Județean Timiș (foarte dezavantajoase pentru PLUS) cu doar jumătate de oră înaintea conferinței de presă din 18 februarie, fără a permite membrilor rămași în cursă să se exprime în această privință; pregătirea semi-impusă a fuziunii cu USR, partid cu care eu nu pot să rezonez și care a avut o contribuție decisivă în anularea nedemocratică a candidaturii mele”, a scris Marian Vasile, pe rețeaua de socializare.

În final, Vasile a ținut să le transmită foștilor colegi de alianță USR-PLUS „să se abțină în a lansa discuții publice cu privire la această demisie, pentru a nu mă simți nevoit să ofer detalii suplimentare”.

UPDATE Nicolae Robu s-a arătat suprins să afle, astăzi, de la jurnaliști, în cadrul conferinței de presă de la PNL Timiș, că fostul său coleg Marian Vasile și-a dat deja demisia din PLUS. „Nu i-am cerut explicații de ce a plecat, nu mă puneți să vorbesc despre el, că nu îmi place”, a precizat Nicolae Robu. Întrebat dacă îl va primi pe Marian Vasile înapoi în PNL, Robu a răspuns ferm „doamne ferește, asta în niciun caz”.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui vasile Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.