
Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara că data de 19 aprilie, ziua în care s-a născut Nicu Covaci, fondatorul și liderul formației Phoenix, va fi marcată într-un mod inedit în capitala Banatului. Asta pentru că, în ședința Consiliului Local Timișoara, va fi supus votului un proiect de hotărâre cu privire la declararea acestei zile ca fiind Ziua Phoenix.
„Am luat decizia de a declara ziua de 19 aprilie, în care s-a născut Nicu Covaci, Ziua Phoenix.
Drept urmare, în 19 aprilie vom sărbători Ziua Phoenix. M-am întâlnit cu Nicu Covaci la București duminică, l-am admirat de când eram copil pe Nicu Covaci și mi-a fost imensă bucuria în momentul în care l-am și cunoscut în carne și oase, și avem această idee să îl omagiem așa cum merită, pentru că este o personalitate cu totul deosebită. Va fi Ziua Phoenix, dar nu numai în acest an, Ziua Phoenix va fi de ziua de naștere a lui Nicu Covaci”, a afirmat Nicolae Robu.
În acest an, în data de 19 aprilie va fi și prima zi de Paște. Deocamdată, nu a fost stabilită suma de bani necesară organizării evenimentelor din această zi. De altfel, nici bugetul Timișoarei nu a fost încă aprobat.





