Robu, o nouă criză pe tema trotuarelor: ”Concluzia trebuie să fie a...

Robu, o nouă criză pe tema trotuarelor: ”Concluzia trebuie să fie a mea, a mea, pentru că n-am auzit să fie altcineva în afară de mine hulit, vreodată, în toți acești ani, pentru orice”

5
DISTRIBUIȚI

 

Nicolae Robu s-a răzgândit cu privire la trotuarul din fața Palatului Dicasterial. Vă reamintim că mai multe imagini cu modul în care au fost așezate dalele albe și gri de pe str. Martin Luther au făcut vâlvă pe Facebook. Internauții au criticat decizia primăriei de a folosi plăci în aceste culori, dar și modul de așezare al lor. De altfel, Direcția Județeană de Cultură Timiș a semnalat faptul că șantierului îi lipsesc mai multe avize.

Cu toate acestea, primarul Timișoarei a susținut că i se pare „foarte frumos” trotuarul, în cadrul conferinței de presă de marți.


Ieri, edilul-șef a făcut o vizită pe șantierul din fața Palatului Dicasterial, care l-a făcut, însă, să se răzgândească. Astfel, trotuarul controversat va dispărea de pe acest trotuar, însă astfel de dale vor fi folosite pe alte străzi din zona centrală a Timișoarei.

„Concluzia mea, ca decident -da, concluzia trebuie să fie a mea, a mea, pentru că n-am auzit să fie altcineva în afară de mine hulit, vreodată, în toți acești ani, pentru orice -inclusiv că i-a intrat odată, cuiva o pioneză în roata de la bicicletă!-, iar corect este ca cineva să fie hulit pentru faptele lui, nu pentru ale altora, hulit sau lăudat, evident, deopotrivă-, concluzia este urmatoarea: în toată zona veche -deci: pe lângă Palatul Dicasterial, pe Str. Martin Luther, apoi pe Str. Proclamația de la Timișoara, de la Str. Martin Luther până la Piața Sf. Gheorghe, pe ambele părți-, trotuarul va fi realizat din piatră naturală, de tip andezit, din aceeași carieră ca și cea de pe mijlocul Str. Eugeniu de Savoya, deci monocromă, gri; prin fața Hotelului Continental, deci pe Bd. Revoluției, apoi pe Bd. Ion C. Brătianu, Bd. 20 Decembrie 1989, Bd. Michelangelo și pe celelalte străzi din zonă, trotuarul va fi realizat din plăcile din material artificial în nuanțe de gri, folosite pentru variantele realizate spre deliberare pe lângă Palatul Dicasterial, în una din aceste variante, cea care și poate fi văzută în fața Hotelului Continental (varianta cu combinații de plăci gri închis – gri foarte deschis, aproape de alb)”, a anunțat Nicolae Robu.

5 COMENTARII

  1. Da, domnule primar, vorba banateanului: „Foaie verde de tuleu numa’ eu, si eu, si eu!” Da’ nu mai sta cocotat dumneata pe lege si pe regulamente si du-te inainte sa obtii avizele necesare, frumos, cum ii sta bine unui om civilizat. Si mai roaga pe cineva avizat, asa discret, sa-ti tina niste prelegeri de estetica, ai mare nevoie, crede-ma!

  2. Robule in afara de turbogiratia din Marasti nu am ce lauda. Pasajul de la Michelangelo dar ala a fost doar finalizat de tine nu si inceput. In rest garagara ieftina, poduri numarate ca pe timpul lui Caragiale (si apropo s-au mai renovat poduri si inaintea ta, pudul Traian).

  3. Daca ai hulit „haterii” aia primesti si tu. Nu exista om sa dispretuiasca mai mult ca tine, deci aia primesti si tu. Tie iti plac doar pupatorii de fund.

  4. Tătuca interlopilor, peisagistul orașului, inspectorul în construcții, semaforianul, borduristul, marinarul, hair stylistul, prietenul firmelor prietene, pensionarul special,dictatorul….tu chiar nu ai bun simț. Și nu e cu semnul întrebării, e o constatare. Ai șoriciul gros,mai gros decât al incendiatorului de mașini. Tu chiar crezi ca te pricepi la toate? Mai sunt și oameni de calitate, cu coloana vertebrala pe lângă toți lingăii ce i-ai pus în diferite funcții. Îmi imaginez ca ai plin de inox, marmura și mobilier alb în casă. Urmează sa îți pui dinți de aur. Incompetentule!!!

Dă-i un răspuns lui Eu, eu, eu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.