Scandalul trotuarelor „puzzle” din centrul Timișoarei ia amploare. „Observăm această încăpățânare a...

Scandalul trotuarelor „puzzle” din centrul Timișoarei ia amploare. „Observăm această încăpățânare a primăriei de a nu respecta legea. O să ajungem de râsul Europei cu acest pavaj”

2
DISTRIBUIȚI

Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială Timiș, Registrul Urbaniștilor din România, Regiunea de Dezvoltare Vest, Asociația Profesională de Drumuri și Poduri din România, Filiala Banat și Asociația Peisagiștilor din România-AsoP, Filiala Teritorială Vest au organizat, astăzi, o conferință de presă comună pentru a atrage atenția asupra lucrărilor efectuate de Primăria Timișoara la trotuarele din zona istorică a orașului. Vă reamintim că primarul Timișoarei a refuzat să discute pe această temă, susținând că totul este legal și a acuzat că toți cei care se opun nu au cu ce se lăuda la CV.

„Deși au existat numeroase încercări de comunicare cu Primăria Timișoara suntem pur și simplu ignorați ca și autoritate. S-a eliberat un aviz general pentru lucrări de reparații de străzi și trotuare de către direcția pentru cultură, dar nu ni s-au comunicat documente pentru lucrările de la trotuare din zona Palatului Dicasterial și din zona centrală, care nu respectă avizul. Deși am dat ordin de sistare a lucrărilor din 1 martie, acesta a fost ignorat, lucrările continuând.


Nu am avut nicio altă soluție decât să facem plângere penală, în 26 martie anul acesta. Nu este niciun fel de teamă față de lege. Primăria Timișoara ignoră toate avertismentele și este greu de înțeles de ce o autoritate publică  a ales să nu respecte legea. Mulți din justiție nu percep, încă, gravitatea faptelor în cazul infracțiunilor legate de patrimoniu. Nu știm nici măcar lista străzilor pe care se va interveni de către primărie. Cam acesta este nivelul de transparență a lucrărilor făcute din bani publici. Păcăleală ca din zona interlopă – spun că repar gardul, dar de fapt îl mut cu cinci metri”, a declarat Sorin Predescu, șeful Direcției pentru Cultură Timiș.

Drăgan Dragomir, președintele Ordinului Arhitecților Timiș a atras atenția că trotuarele „puzzle” care au apărut în zona centrală a Timișoarei „nu se leagă cu restul contextului. Trebuie să existe o continuitate a ansamblului. În niciun caz nu vrei să atragi atenția cu pavajul pentru că, de obicei, este neutru și uniform. O să ajungem de râsul Europei cu acest pavaj. Nu pot fi lăsate lucrurile așa”.

Raluca Rusu, de la Asociația Peisagiștilor a avertizat asupra faptului că în timpul acțiunilor de modificare a trotuarelor a fost tăiat un sălcâm japonez „arbore cu valoare istorică”, și „nu exista aviz pentru această intervenție. Am sesizat Poliția. La Punctele Cardinale prin avizul de mediu se prevedea translatarea a zece arbori. Nu s-a întâmplat. Pe bulevardul I.C. Brătianu s-au defrișat ambele aliniamente de tuia, deși se prevedea conservarea celor zece de pe partea cu parcul. Observăm această încăpățânare a primăriei de a nu respecta legea. Toate aceste intervenții scad, de fapt, valoarea patrimonială a orașului”.

Arhitectul Radu Radoslav a atenționat că toate acestea „nu se pot întâmpla decât cu acordul tacit al direcțiilor din Primăria Timișoara. Ne putem aștepta ca atunci când se termină proiectul de pe fonduri europene ca perioadî în care nu se poate modifica nimic să vedem că se scoate piatra cubică din Piața Unirii, de exemplu, și se înlocuiește cu aceste dale. Pentru că numai așa ar avea sens acest demers făcut la trotuare, de continuare, pentru a exista o continuitate”.

Toți cei prezenți la conferința de presă au anunțat că vor continua demersurile comune și susțin că așteaptă „să vedem dacă statul acesta mai funcționează”, făcând trimitere la sesizarea penală făcută de Direcția pentru Cultură Timiș.

2 COMENTARII

  1. Radio Erevan ne intreaba daca acest pavaj nu este facut de firma ECOSYSTEME IDM care a intrat special pe piata pentru pavarea centrului orasului.Firma pnl-istaa a unui candidat de primar care trebuie sa isi confirme statutul de om descurcaret.Merita o analiza acest pamflet.

  2. Umbrele arhitecturale cu iz țigănesc au ajuns veritabile poteci într un oraș condus de oameni fara eleganta si gust cosmopolit..precum mintea edililor asa si poteca ..sumbră..mortuara..

Dă-i un răspuns lui Dana Budeanu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.