A fost stabilit câștigătorul concursului pentru proiectarea Centrului de Artă, Tehnologie și...

A fost stabilit câștigătorul concursului pentru proiectarea Centrului de Artă, Tehnologie și Experiment „MultipleXity”, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Centrul MultipleXity, care va fi construit în spațiul fostelor ateliere ale RATT și va încorpora Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, are de astăzi un proiectant.

Concursul de soluții pentru „servicii de proiectare pentru amenajare «Centru pentru Artă, Tehnologie și Experiment, MultipleXity»”, organizat de Ordinul Arhitecților din România, a ajuns la final. MultipleXity, cea mai mare investiție asumată de municipalitate prin dosarul de candidatură Timișoara – Capitală Culturală Europeană, va fi construit în spațiul fostelor ateliere ale RATT, pe Bd Take Ionescu. El va avea în jur de 6.500 de metri pătrați și va fi un spațiu care să permită o mulțime de activități interactive.

Competiția lansată în luna ianuarie a atras 28 de propuneri din toată țara pentru spațiul de aproximativ 6.500 metri pătrați. Acestea au fost evaluate la sfârșitul săptămânii trecute de un juriu al cărui președinte a fost arhitectul Ștefan Ghenciulescu, iar câștigătoare a fost desemnat Biroul Individual de Arhitectură Șerban Daniel Lucian, din Cluj-Napoca. Proiectul în valoare de peste 620.000 de euro ar trebuie să fie finalizat în toamna acestui an. Câștigătorii vor primi 2,98 milioane de lei, cu TVA, echivalentul a 623.000 de euro.


Vor fi premiați și ocupanții locurilor doi – 59.500 lei și trei – 41.650 lei, ambele firme din București.

Contractul include documentaţie topografică, documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor, studii de teren şi expertize tehnice necesare – PAC + POE: Studiu Geotehnic documentații pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor documentaţii topografice, documentaţii tehnice – D.T. (D.T.A.C. + D.T.O.E.) pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – PT + DDE: Proiect tehnic de execuție, detalii de execuţie, plan de sănătate şi securitate în muncă, programul de control al calității și urmărirea aplicării pe șantier a soluțiilor. Toate acestea ar trebui să fie gata în toamna acestui an, când ar putea fi lansată și licitația de execuție.

Autori principali ai proiectului câștigător sunt Andrei Bacoșcă, Mădălina Doroftei, Ruxandra Grigoraș, Lázár Csaba, Mădălina Perju și Daniel Șerban. „Suntem foarte onorați. Suntem un grup de arhitecți care ne strângem din când în când și deja de ceva timp participăm la concursuri. A fost o plăcere să lucrăm la acest concurs, e o temă foarte bogată, cu foarte multă atmosferă, e un loc la fel de încărcat de patrimoniu, dar are foarte mult din atmosfera asta pe care o dă funcțiunea păstrată până în prezent, inclusiv toată partea de semi-abandon. (…) Tema am înțeles-o cred că pe parcurs, am început să lucrăm și abia după un timp am ajuns să o înțelegem pe deplin”, a spus coordonatorul nominal al grupului, Daniel Șerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.