Povești hazlii și sfaturi pentru muzicieni, „fabricate“ de Teodor Pop, clăparul formației...

Povești hazlii și sfaturi pentru muzicieni, „fabricate“ de Teodor Pop, clăparul formației JazzyBIT

0
DISTRIBUIȚI

Pandemia care afectează întreagul mapamond generează fel și fel de preocupări în rândul celor care se află înglobați într-un fel sau altul în ceea ce ne place să numim lumea artistică. În timp ce majoritatea muzicienilor se concentrează pe concerte online fără public, Teodor Pop, clăparul formației timișorene JazzyBIT, a găsit și o altă metodă de a fi creativ: a inițiat o serie de povești muzicale, care pot fi citite aici. Pe lângă faptul că poveștile cu pricina oferă o privire de ansamblu asupra unor diverse jucării care poartă numele de Casio, Roland sau Hammond, acestea includ și valuri de bună – dispoziție deoarece redau episoade hazlii din activitatea lui.

„Foarte multe persoane mă întreabă des despre setup-ul meu din concerte, și atunci m-am gândit să îmbin partea tehnică sau muzicală și cu povești amuzante Michi (n.n. Mihai Moldoveanu din JazzyBIT) mi-a dat ideea acestui blog, feedback-urile sunt foarte bune, cred că lumea se bucură să citească atât întâmplări hazlii de prin turnee dar și să cunoască mai în detaliu cum îmi construiesc sound-ul în trupele cu care activez. În fiecare săptămâna voi publica câte o poveste despre fiecare clapă pe care o dețin.. și cred că minim un an de zile voi avea ce să scriu“, ne-a dezvăluit clăparul trupei JazzyBIT.

Printre poveștile care se regăsesc în primele episoade ale acestui jurnal se numără și cele legate de „greutatea“ cu care ajung unele instrumente pe scenele pe care concertează cei de la JazzyBIT. E vorba literalmente de greutate, căci o orgă Hammond sau un amplificator Leslie nu sunt niște „scule“ foarte ușoare…

„Am susținut un concert într-un loc minunat din Ungaria, la Budapest Jazz Club.


Ne-am despachetat echipamentul iar Csongi (n.n. – Csongor Szabo Zsolt, tobarul trupei JazzyBIT) a avut nenorocul să mă ajute la cărarea amplificatorului Leslie. Echipamentul cu pricina (Leslie 3300) cântărește în jur de 54 de kilograme. Pentru mine nu a fost greu să-l car, mai ales împreună cu cineva. Dar pentru bietul Csongi, a fost foarte greu … și, după mai multe turnee împreună, am înțeles în sfârșit de ce: greutatea corporală completă a lui Csongi este similară cu greutatea amplificatorului Leslie…“, dezvăluie artistul într-una din poveștile sale. Tot din aceste snoave cei interesați pot afla de ce clapa Roland RD170 a fost concepută special pentru o mașină Tico…

Teodor Pop, în copilărie, cântând la o clapă Casio

Recent, Teodor Pop (care a împlinit zilele trecute 36 de anișori) a colaborat la noul single al formației Axis numit Good Things. De două săptămâni artistul a reluat repetițiile alături de colegii săi din JazzyBIT, „gașca“ fiind implicată în conceperea unor compoziții noi. În ceea ce privește „luminița de la capătul tunelului“, adică revenirea la un soi de normalitate pentru industria muzicală, Teodor Pop este de părere că aceasta va veni treptat.

„În primul rând, sper să se iasă din acest blocaj cât de repede. Nu e benefic pentru nimeni în industrie situația curentă, nici pentru artiști, nici pentru organizatorii de evenimente și nici pentru public, pentru că toată lumea suferă. Cred că treptat se va da drumul la evenimente, probabil în prima fază vor fi unele mai mici, în cadru restrâns, ca ulterior să repornească și evenimentele mai mari. Cu siguranță e nevoie de arte frumoase și în viitor, și aici nu mă refer doar la muzică. Eu, pe lângă muzică, lucrez și în industria IT, și pot spune cu siguranță că avem nevoie de ambele laturi în viața noastră“, ne-a declarat Teodor Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.