Obiecte care au devenit mai mult decât simple instrumente

Obiecte care au devenit mai mult decât simple instrumente

0
DISTRIBUIȚI

Popularitatea este un fenomen care transforma un simplu obiect. De la o intenție cât se poate de pragmatică, unele produse ajung fenomene ale culturii pop, elemente de fashion. Dacă te întrebi despre ce fel de produse este vorba, nu trebuie decât să privești în camera în care te afli sau cel mult pe fereastră.

Telefonul fără fir

Senzația de libertate a stat la baza telefonului mobil. Așa cum Walkman a revoluționat consumul de muzică în anii 80, telefonul mobil a făcut același lucru pentru comunicațiile portabile. Primii pași nu au fost deloc ușori.

Abia după ce Motorola a prezentat primul model cu adevărat portabil, telefonul mobil a început să fie apreciat pentru utilitatea sa. Într-un material al știrilor din anii respectivi, conducătorul unei betoniere stricate a declarat că telefonul mobil este un miracol, fără de care nu ar fi putut să salveze încărcătura pe care o transporta.

Douăzeci de ani aveau să treacă până la transformarea telefonului mobil dintr-un instrument la un accesoriu estetic. Până la momentul respectiv, producătorii au încercat să-i ofere diferite utilități: business, gaming, chiar și cameră foto, deși senzorii VGA și de 1.3 megapixeli nu aveau cum să facă minuni.

Și apoi, în 2004, Motorola avea să dea lovitura prin „V3”. Motorola RAZR V3 pe numele său, acesta a impresionat prin calitatea materialelor folosite, prin design și prin grosimea redusă. A fost primul telefon mobil care a devenit un must have pentru vedete. De atunci, fiecare producător a încercat să lanseze un model cu un asemenea appeal, niciunul nereușind parcă să facă acest lucru.


Da, nici măcar Apple cu al său iPhone. Succesul RAZR V3 a dus la vânzări de peste 130 de milioane de unități.

Automobilul

Începuturile automobilistice s-au bazat strict pe utilitate. Nu e greu de imaginat acest lucru, mai ales că oamenii îl vedeau ca pe înlocuitorul cailor. Din fericire, lucrurile s-au schimbat la începutul anilor 60, când design-ul a stârnit emoții.

La momentul respectiv, Ferrari lansa mașini apreciate de lumea întreagă. Maserati, Aston Martin și ceilalți constructori britanici reprezentau norma în coupe-uri și GT-uri. Asta până când Jaguar E-Type a luat cu asalt piața automobilelor.

A fost mașina despre care însuși Enzo Ferrari a declarat că este cea mai frumoasă din lume. Frank Sinatra, Tony Curtis, Roy Orbison, Bridgitte Bardot, George Best – toți au condus câte un Jaguar E-Type. Mașina rămâne și astăzi una dintre cele mai apreciate, fiind votată mereu în topul celor mai frumoase automobile din lume.

Calculator portabil

Așa cum telefonul mobil a pornit la drum ca o unealtă a anilor ’80, acesta este și cazul laptopurilor în decada ulterioară. În anii 90, laptopul era considerat util doar din perspectiva portabilității. Pe măsură ce tehnologia a evoluat, laptopul a devenit tot mai capabil.

Pentru că spațiul era extrem de limitat, constructorii s-au concentrat pe a oferi cât mai mult clienților. Acesta a fost cazul până în anul 2001, când Apple a prezentat a doua generație de laptopuri destinate maselor, din a doua eră Steve Jobs. Proaspătul anunțat iBook a dat naștere unui trend care continuă și astăzi: afirmarea statusului social prin intermediul logo-ului luminos Apple. Din păcate, Apple renunță treptat la acest artificiu de design, singurul model disponibil fiind MacBook Air.

Apple a făcut primul pas, iar restul pieței s-a aliniat la noile standarde pe care clienții le-au format. Astfel a luat naștere categoria de laptop numită „Ultrabook”. Modelele Dell XPS sau ASUS Zenbook sunt doar câteva dintre exemplele care pun esteticul pe un loc fruntaș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.