SCM Politehnica a rămas şi fără tehnicianul Pero Milosevic. Muntenegreanul a semnat...

SCM Politehnica a rămas şi fără tehnicianul Pero Milosevic. Muntenegreanul a semnat cu o grupare din zona inferioară a Ligii Zimbrilor

0
DISTRIBUIȚI
Foto: HC Buzău / Facebook

O nouă plecare majoră din clubul alb-violet. După despărţirea de Filip Marjanovic, nici „principalul” Pero Milosevic nu-şi continuă activitatea la SCM Politehnica Timişoara. Antrenorul muntenegrean s-a înţeles, în mod surprinzător, cu o formaţie care ar fi avut probleme cu menţinerea în elită dacă liga nu ar fi fost stopată – HC Buzău.

Milosevic (58 ani) a sosit în 2015 la Timişoara cu un palmares bogat în spaţiul ex-iugoslav.


Ambiţiile sale s-au concretizat printr-un loc 3 în 2016, urmat de o campanie europeană aproape de a se finaliza cu participarea în grupele Cupei EHF, precum şi prin câştigarea Cupei României anul trecut. Poli ajunsese şi în turneul Final Four al Cupei în sezonul actual.

Tehnicianul nu s-a ferit să vorbească de atacarea titlului, obiectiv care pare că s-a îndepărtat de handbalul timişorean cel puţin pentru o perioadă din cauza suişurilor şi coborâşurilor de ordin financiar ale SCM-ului, pe care echipa de handbal le-a resimţit de asemenea. Astăzi a venit anunţul că HC Buzău 2012 l-a înregimentat pe antrenorul muntenegrean pentru doi ani de zile, renunţând totodată la serviciile unui alt „principal” experimentat. „Echipa HC BUZAU 2012 ii multumeste domnului ELIODOR VOICA pentru munca depusa in cele doua sezoane petrecute alaturi de echipa , urand totodata bun venit si mult succes la Buzau pentru urmatorii doi ani domnului PERO MILOSEVIC”, se arată în comunicatul buzoienilor, care ocupau doar locul 13 la momentul stopării competiţiei. Nicio echipă nu retrogradează în urma deciziei FRH de a nu continua sezonul din cauza pandemiei. Iar Buzăul are noi ambiţii acum.

De la SCM Poli e de aşteptat să plece şi fiul tehnicianului, jucătorul Vuk Milosevic. Reamintim că Filip Marjanovic semnase şi el cu o echipă care era „sub” alb-violeţi în clasament – CSM Focşani. Urmează ca săptămâna viitoare şi clubul timişorean să-şi anunţe primele sosiri pentru stagiunea viitoare, inclusiv noul tehnician.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.