Colterm, obligat să plătească penalități de 1,4 milioane euro pentru facturile neplătite...

Colterm, obligat să plătească penalități de 1,4 milioane euro pentru facturile neplătite la timp. Cum a reușit să piardă un proces din start

2
DISTRIBUIȚI

Societatea de termoficare Colterm SA continuă să piardă proces după proces și este obligată să plătească sume uriașe numai pentru penalitățile de întârziere la facturile neachitate la timp. E On Energie România SA a dat în judecată Colterm și Consiliul Local Timișoara la Tribunalul Mureș. Instanța a obligat firma timișoreană ”să plătească societăţii reclamante E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A. suma de 6.695.978,30 reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 01.02.2018 – 28.02.2019 asupra facturilor emise în intervalul aprilie 2016- ianuarie 2017” plus taxa judiciară de timbru de 70.565 lei.

Colterm a făcut, ulterior, apel împotriva sentinței, numai că nu a plătit și taxa de timbru, care este obligatorie.


În aceste condiții, Curtea de Apel Târgu Mureș nici nu a mai judecat pe fond procesul, ci ”snulează ca netimbrat apelul formulat de COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A..(cu date de identificare) împotriva împotriva Sentinţei nr. 42/20 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. 166/1371/2019. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR (cu date de identificare) împotriva aceleiaşi sentinţe”. Sentința poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Vă reamintim că furnizorul de gaz metan a chemat în judecată, recent, din nou, cele două instituții pentru recuperarea sumei de 6.813.680 lei, care reprezintă penalitățile calculate pentru facturile plătite cu întârziere în perioada martie 2019 – martie 2020.

2 COMENTARII

  1. Ăștia plătesc mai mult pe penalități decât pe gaz. ȘASE MILIOANE PENALITĂȚI sunt paguba adusă Timișoarei de incompetența Primăriei și Coltermului. Ar trebui să plătească din buzunarul propriu cei vinovați.

  2. Ultracorect si ultralegal este abordarea PNL ului la aceasta problema. Dar defapt totul e perfect pentru ca guvernul va da 100 milioane primariei din fundul de rezerva . ( nu e greseala). Minunati menageri si primar. Vezi daca nu au ascultat recomandarea prumarului sa mearga la furnizori si sa-i oblige/convinga sa micsoreze penalitatile. Ei oricum nu platesc. Asa s3 duc.oe apa sambetei fantanile luminoase ale primarului vopsit.

Dă-i un răspuns lui Robul lui Nicolae Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.