INTERVIU Maria Hojda: „Ce frumoasă ar fi lumea dacă, oglindită în artă, ar înnobila toate sufletele existente pe acest pământ“

Se spune că pentru a avea expunere în media și, implicit, succes în show business-ul autohton e musai să te muți în București.  Născută în Sighetu Marmației, într-o familie în care muzica a fost la loc de cinste dintotdeauna, Maria Hojda a urmat „regula“ și a intrat pe radarul melomanilor în 2014, în momentul în care a ajuns finalista concursului Vocea României. Mai apoi, i-a cunoscut pe cei de la TM Groove și, cu doi ani în urmă, a făcut o mișcare atipică: s-a mutat din București în Timișoara.

La începutul anului 2020, artista a împlinit frumoasa vârstă de 30 de ani și, cu câteva zile în urmă, a urcat pe scena din Piața Libertății, unde a avut loc primul concert post – pandemie. Evenimentul care a fost urmărit de spectatori de pe scaune a avut parte de recitalurile celor de la TM Groove și Cargo.

Am realizat un interviu cu solista născută în Maramureș, în care am aflat care au fost primele discuri pe care le-a ascultat, cum a decurs întâlnirea cu cei de la TM Groove și care au fost activitățile ei preferate în perioada în care, din cauza pandemiei, toată planeta s-a oprit pe loc…..

Provii dintr-o familie muzicală în care părinții v-au ghidat spre cursurile Școlii de Muzică din Sighetu Marmației. Care au fost primele instrumente la care ai cântat și care sunt primele cântece pe care le-ai interpretat pe scenă?

Primele instrumente la care am cântat au fost oalele și lingurile bunicii; frunzele de salcâm; chitara tatălui meu; elastic pe care îl legam de două bețe și ascultam fascinați cum se schimbă notele atunci când îl tensionezi sau detensionezi; mai târziu, un pian micuț pe care l-au cumpărat părinții. Apoi am studiat pianul în clasele I-IV și V-VIII – violă. Prima dată am urcat pe scenă la vârsta de 5 ani, împreună cu Ligia și tatăl nostru. Am cântat o piesă folk, compusă de el.

Care au fost primele discuri pe care le-ai ascultat? Dar ultimele? Ce artiști se regăsesc în playlist-tul tău personal?

În copilărie ascultam muzica care era pe placul părinților, printre care se numără: multă muzică folk; Simon and Garfunkel; Joan Baez; Beatles; Abba; Smokie; Iris; muzică simfonică; doine; etc. Apoi am început să descopăr tot felul de trupe. În perioada liceului îmi plăceau: Janis Joplin; The Doors; Ani di Franco; Tori Amos, în mod special albumele „Little Eartquakes” și „Boys for pele”; Nightwish; Led Zeppelin; Coldplay; Luna Amară; Vița de vie; Urma; Alanis Morisette; Massive Attack; Sepultura și multe altele. După această perioadă, gusturile au început să evolueze, am avut alte căutări și am descoperit o muzică mai complexă. Îmi plăceau foarte mult: Dead can Dance și Bjork; Nik Bartsch Ronin; Pink Floyd; Daffer Yousef și mulți alții care au rămas în playlistul meu actual. La aceștia se tot adaugă muzicieni, din diferite zone. De la art pop la electronic și muzică simfonică.

Ai făcut parte dintr-o formație rock numită Utopia. Cum s-a născut trupa și ce rol ai avut în ea? Ce realizări ați avut sub această denumire și când ai părăsit formația? De ce?

Am fost solistă în Utopia în ultimii doi sau trei ani ai liceului. Trupa s-a născut din dorința noastră de a demonstra că ”totul e posibil”, chiar dacă numele spunea contrariul. Aveam de gând să facem un album, compuneam piese, am filmat chiar și un videoclip, aveam concerte multe și eram destul de apreciați în Maramureș. Din trupă mai făceau parte: Tudor Nemeș, acum basist în trupa Ska-Nk; Eduard Șerei, chitarist și producător pentru mai mulți cântăreți din industria muzicală; George Mihiș – a fost toboșarul trupei, din păcate nu mai știu nimic de el. Drumurile noastre s-au separat atunci când eu și Edi am decis să mergem în București, la facultate. Eram tineri, dornici să evoluăm și nu toți aveam aceleași opțiuni. A fost o perioadă foarte frumoasă și rebelă din viața noastră.

Primul concurs la care ai participat a fost Megastar, când încă nici nu ai împlinit 18 ani. Cum te-a ajutat acest episod în cariera ta ulterioară?

În primul rând mi-a întărit psihicul. M-a ajutat să văd o altă latură a televiziunii pe care nu o știam, dar a trebuit să-i fac față. Am cunoscut oameni profesioniști care mi-au dat sfaturi și mi-am făcut prieteni.

Printre artiștii cu care ai colaborat de-a lungul anilor se numără Zdob și Zdub sau Vunk. Cum s-au născut aceste colaborări și ce ai de învățat din acestea?

Au fost multe colaborări din care am avut ce să învăț, atât din punct de vedere muzical, cât și tehnic. Am văzut cum se organizează un eveniment de mare anvergură, cât de mult contează să folosești timpul într-un mod eficient ca atunci când se trage cortina să nu mai existe factori perturbanți. După ce ai pus la punct toate detaliile, contează doar momentul prezent și comunicarea continuă care se creează între muzician și spectator.
Pe Roman Iagupov și pe Cornel Ilie i-am întâlnit la concertele Loredanei de la Sala Palatului, unde erau invitați să cânte. Mi-au apreciat calitățile și m-au chemat să cânt cu ei. Cu Vunk am cântat o piesă în cadrul concertului „Autoportrete” și cu Zdob și Zdub la concertul aniversar de la Arenele Romane, în anul 2014.

Spuneai că ai luat legătura cu TM Groove, după ce ai aflat că nu mai cântă cu Feli.

Întâlnirea cu băieții a decurs într-un mod foarte natural. Aveam senzația că ne cunoaștem de mai mult timp și nu a mai fost nevoie de niciun ”examen”. A fost chimie.

Cum vezi tu nivelul culturii muzicale, în general, în țara noastră? S-a schimbat ceva în ultimii ani, mergem în general „spre bine“ sau nu?

Lucrurile merg spre „puțin mai bine”, dar se simte lipsa de cultură și educație. Au apărut multe trupe noi, indie și nu numai, cu concepte interesante, dar care au un spațiu mai restrâns de desfășurare. Noroc că plaja festivalurilor e din ce în ce mai abundentă. Au început să se concretizeze și proiecte sincretice, experimentale, dar nu știu câți oameni au deschiderea să asculte.

Ce părere ai de așa numita muzică „cultă“ și muzica „pop“? Există muzică „pentru elite“ și „pentru mase“? Cum se diferențiează diversele genuri muzicale?

Există muzică și există circ. Există măști și adevăr; există simplitate și muzică facilă; există concept, mesaj, complexitate și cuvinte aruncate la nimereală, fără pic de substanță. E loc sub soare pentru toată lumea… Dar ce frumoasă ar fi lumea dacă, oglindită în artă, ar înnobila toate sufletele existente pe acest pământ!!!

Ai participat la concursurile de descoperire de talente, unde ți-ai făcut un nume. Pentru cei care se gândesc să participe la asemenea concursuri, care sunt sfaturile tale? Cât de greu este?

Îi sfătuiesc să nu își creeze așteptări, să fie cât mai sinceri și naturali. Să nu privească totul ca pe o competiție și să nu se lase influențați de perturbațiile din jur. E clar că nu e ușor să fi expus, să înfrunți oboseala, emoțiile, comentariile răutăcioase, dar toate astea îți întăresc caracterul.

Alături de TM Groove cânți și la o serie de evenimente private unde se interpretează în mare majoritate cover-uri. Ce te faci când cineva îți cere să cânți o piesă la un eveniment și nu știi să o cânți? Cum rezolvi situația? E mai greu să cânți la evenimente private (nuntă, botez) sau în cluburi (open – air)?

Nu am fost pusă în această ipostază. În general, oamenii care ne invită la evenimente au încredere în alegerile noastre. Dacă cineva dorește să cântăm o anumită piesă ne anunță din timp. Fiecare eveniment are savoarea și vibrația lui. La evenimentele private e mai dificil pentru că trebuie să exploatăm zona de entertaining, să cântăm mai multe reprize în aceeași seară, să ne raportăm la oamenii care sunt acolo și la spațiu. E puțin mai obositor. Pe când, la concertele din cluburi sau open air, simți că oamenii au venit pentru muzică și energia e altfel.

Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

Concertul care m-a marcat cel mai tare s-a întâmplat acum câțiva ani. Eram în Sighetu Marmației și am hotărât, împreună cu ceilalți membrii ai familiei, să cântăm ceva împreună. A fost foarte emoționant pentru că am simțit bucuria de a fi împreună pe scenă, mi-am adus aminte de momentele din copilărie când ne adunam și cântam în sufragerie. A fost un moment foarte sincer și intens. Urma să cânt strofa mea și am simțit cum îmi țâșnesc lacrimile. A fost un cântec perfect, încărcat de iubire.

Care sunt principalele atu-uri ale unui muzician „bun“? Cât contează teoria și cât contează „urechea“?

Contează atât teoria/tehnica cât și intuiția, atâta timp cât nu rămâi blocat într-una din ele. Îmbinate echitabil, pot să scoată la suprafață capodopere.

Cum arată o zi tipică în viața ta?

Nicio zi nu e la fel cu cealaltă. Uneori petrec mai mult timp la repetiții sau studiu, alteori citind sau pictând.

Cu doi ani în urmă te-ai mutat de la București la Timișoara. În țara noastră de obicei lucrurile se întâmplă invers, lumea se mută din provincie spre București. Mai este Bucureștiul kilometrul „zero“ al industriei muzicale din România, în opinia ta?

În momentul actual, internetul este kilometrul zero al industriei muzicale. Practic, dacă nu ești pe internet, nu exiști. Așadar, nu e nevoie să locuiești în București.

Cât e de greu să te „integrezi“ într-o trupă? E vreo diferență la acest capitol între femei și bărbați? Care este „secretul“ unei colaborări reușite între membrii unei trupe?

Secretele unei colaborări reușite între membrii trupei sunt: respectul reciproc și acceptarea individualității fiecărui membru. Atâta timp cât se pune accent pe asta lucrurile decurg firesc, iar integrarea ambelor sexe devine mai ușoară.

Cum alegeți cover-urile pe care le introduceți în playlist-urile voastre? Cineva vine cu ideea unei piese și cădeți de acord democratic sau aveți altă „metodă“ prin care vă actualizați playlist-ul?

Alegem playlistul într-un mod democratic, ținând cont de gusturile noastre, pe cât posibil, și de oamenii pentru care cântăm.

Ai vreun ritual înainte de a urca pe scenă? Dar după concert?

Înainte și după fiecare concert îmi rezerv câteva minute de liniște.

Cum ți-ai descrie colegii de trupă din TM Groove? 

Horea este magul trupei; Flocea este vikingul; Mircea este vraciul trupei; Marcelle e zâmbetul larg.

Cum ai trecut peste perioada de pandemie?

Nu mi-a fost ușor să accept că lucrurile s-au schimbat atât de brusc. Am trecut prin tot felul de stări pe care le-am acceptat și am încercat să le fructific. Am avut o perioadă creativă, am citit, am dansat, am cântat, am făcut pâine, am pictat, mi-am petrecut mult timp pe balcon urmărind evoluția copacilor și bucuria naturii.

Recent ați susținut primul concert de după pandemie, în Piața Libertății, în fața unor spectatori așezați pe scaune. Cum a fost senzația de pe scenă să cânți în fața unui public atât de „cuminte“? Nu ți-a lipsit feedback-ul unui concert „normal“?

A fost diferit. E clar că lucrurile s-au schimbat în percepția colectivă și trebuie să ne readaptăm. Oamenii sunt speriați, încă nu știu cum să reacționeze. Cred că poziționarea scaunelor i-a făcut să se simtă mai expuși și din această cauză au avut o experiență mai interiorizată. Totuși, am simțit bucuria revederii. Pentru noi a fost o gură de aer proaspăt, ne-am bucurat de scenă și de această diferită și cuminte energie care a circulat.