Banatul, vizat de cod portocaliu de vreme rea. Anunțul meteorologilor

Banatul, vizat de cod portocaliu de vreme rea. Anunțul meteorologilor

0
DISTRIBUIȚI

Meteorologii au instituit cod portocaliu de vreme rea în mai multe zone din țară, printre care Banat și Crișana. Avertizarea intră în vigoare la ora 13:00 și este valabilă până marți, 16 iunie, ora 3:00.

ANM anunță cantități de apă însemnate și intensificări puternice ale vântului în Oltenia, Banat, Crișana și local în Transilvania și Muntenia. Vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse între 50 și 80 l/mp.


Vântul va sufla în cu rafale de peste 70…80 km/h; se vor semnala frecvente descărcări electrice și grindină.

În vigoare, de la ora 10, este și un cod galben instituit în cea mai mare parte a țării, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. Codul galben expiră marți, 16 iunie, la ora 10:00.

Și hidrologii au emis avertizări cod galben și portocaliu de inundaţii, valabile pentru ma multe județe. Se vor depăşi cotele de apărare cu precădere pe râuri din Sălaj, Bihor, Caraş Severin, Olt şi Argeş. Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Avertizarea cod galben de inundaţii este valabilă de la ora 12:00, până marți, ora 20:00 și vizează inclusiv râuri din Arad, Hunedoara, Timiş și Caraş-Severin. Alerta cod portocaliu de inundaţii este valabilă tot de la ora 12:00, până marți, ora 14:00 și a fost emisă și pentru râuri din județele Arad, Hunedoara, Timiş și Caraş-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.