Timișoreanul Alenzex a realizat un mix pentru casa de discuri britanică Deep...

Timișoreanul Alenzex a realizat un mix pentru casa de discuri britanică Deep Groove

0
DISTRIBUIȚI

Unul din numele aflate în atenția amatorilor de muzică electronică din Timișoara, Alenzex, a realizat un mix pentru casa de discuri britanică Deep Groove, setul acestuia putând fi ascultat aici.

Pe numele său adevărat Cucea Alexandru Vasile, tânărul producător și DJ s-a apucat de mixat în luna februarie a anului 2018, după ce a intrat în posesia a două playere Gemini și un mixer, iar prima ieșire în fața publicului s-a produs în luna septembrie a aceluiași an la un after – party organizat de cei de la BlackOut alături de JUST2. După acest party, Alenzex a devenit rezidentul clubului Database.

„Am frecventat clubul încă din primul sezon. În scurt timp am ajuns să fac parte din echipa de promovare, ajutam cu ce era nevoie de la pus brățări la intrare, uneori fiind și băiatul de la garderobă, până când ușor – ușor am ajuns în pupitru. Deși eram un dj începător cunoșteam deja vibe-ul clubului și al publicului. A urmat primul afiș și eveniment oficial în care am fost inclus la ediția aniversară “5 ani de BlackOut” alături de Lea Dobricic. De atunci am rămas în Database rezident. Atmosfera de aici rămâne una de neuitat, cu un public care știe să se distreze și să se bucure cu adevărat de muzică electronică“, spune el.

Mixul realizat pentru casa de discuri din Marea Britanie s-a născut după ce a fost contactat de reprezentanții label-ului și va fi urmat și de alte colaborări.


„Joao Guevara label owner-ul și managerul Deep Groove m-a contactat în urmă cu două luni, spunând că apreciează efortul pe care îl depun în producțiile muzicale și așa a urmat această colaborare și acest mix. Am rămas în relații foarte bune și el la rândul său fiind un producător pe filmul meu și am căzut de comun acord să colaborăm la un EP care va fi lansat în cadrul Deep Groove“, spune Alenzex.

Deși se află la început de drum, tânărul DJ în vârstă de 24 de ani a editat deja câteva piese care s-au bucurat de succes în rândul amatorilor de muzică electronică și pregătește pe viitor o serie de alte surprize sonore.

„Am în plan câteva colaborări cu artiști atât din țară cât și din afară, dar și piese pe cont propriu. Pe partea de Dj-ială, având în vedere situația actuală , lucrurile-s sensibile. Atât artiștii, promoterii, brandurile cât și publicul…. cu toții ne dorim să se termine cât mai repede și să dansăm, să ne simțim împreună ca odinioară. Cu toate astea pentru mine această perioadă  a fost cea mai productivă de până acum,stând în casă eu și Ableton-ul (n.n. – un program de creat muzică). Privesc optimist înainte în legătură cu scena de party și cred că într-un final o să se termine toate astea și o să împărtășim același ring de dans. Doar că trebuie să avem puțină răbdare și responsabilitate. Cred că atunci când toate astea se vor fi terminat, o să iasă la iveală multă muzică bună. Arta de orice fel e ea, face viața  mai ușoară“, spune Alenzex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.