Titu Bojin, schimbat de la conducerea Administrației Bazinale de Ape Banat. Cine...

Titu Bojin, schimbat de la conducerea Administrației Bazinale de Ape Banat. Cine îi ia locul

2
DISTRIBUIȚI

Directorul Administrației Bazinale de Ape Banat (ABAB), Titu Bojin, va fi înlocuit începând de săptămâna viitoare. Conform voceatimisului.ro, cel care va prelua funcția este Caius Mihai Parpală, actualul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad, insituție din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș.

Bojin a spus că este normal să fie înlocuit, pentru că urmează să candideze la CJ Timiș.


„Se pare că săptămâna viitoare se face mutarea, dar cu acordul meu. Deci, am trecut pe poziția a doua. Eu am făcut cerere de trecere de pe funcția numărul unu pe funcția numărul doi, având în vedere că intru și în campanie. Nu pot să intru în campanie de pe postul de director general, să fac politica Guvernului actual, iar apoi să spun că nu îmi place stânga sau dreapta. Gestul meu este fair-play, dar să vedem când se face…”, a declarat Titu Bojin pentru sursa citată.

Caius Mihai Parpală are 60 de ani și a fost, între 2000 și 2004, președintele Consiliului Județean Arad, unde are și mai multe mandate de consilier. Parpală a fost ales ca președinte al CJ Arad din partea PNL, însă în 2001 a trecut la PSD, revenind apoi în rândurile liberalilor în 2005. De asemenea, acesta a ocupat, până în 2012, funcția de director al Regiei Autonome de Drumuri Municipale Arad. De anul trecut, Parpală, care este finul lui Călin Popescu Tăriceanu, face parte din Consiliul de Administrație al Romgaz.

2 COMENTARII

  1. Personal îl felicit pentru ca mai dorește aceasta funcție . Este poate singura persoana cu diploma obținută înainte de 1989. Școală politica comunista socialista sau ce o mai fi fost pe vremea respectiva .
    Dar rușine partidului care l susține cu atâția tineri valoroși care nu au CURAJUL sa treacă și sa se bage peste aceste generații trecute .
    Nu a existat nici o revoluție la nivelul unor partide politice în sensul sa promoveze tinerii iară cei în vârstă cu respect sa se retragă SINGURI nu sa candideze sa facă de ras partidul și ulterior sa se retragă .
    Foamea după funcția publica – aceasta este explicatia ca de avere nu mai are nevoie k i plin pana peste gat .
    Felicitări și succes partidelor care promovează în funcții publice tineri valoroși . Acestia vor schimba administrația publica din haosul care exista în prezent în orice domeniu .
    Poate ca nu și ar dori aceasta funcție dar cu siguranță va fi un sprijin pentru o anume gașca de firme abonate la banul public .
    Ca și încheiere cu atâtea anchete pe la parchet , sau mai știu pe unde și nu sa întâmplat nimik chiar ca merita felicitat . Ori anchetatorii nu și au făcut treaba (și atunci nu meritau promovati sau mentinuti pe functie )ori a fost pe legile lui Dragnea de modificare a C.P.
    Multa bafta

  2. in sfarsit un lucru bun….pressalert ia verifica cum facea el achizitiile pentru apele romane si jumate se transporta la el acasa la remetea …..sau la ficasa ….

Dă-i un răspuns lui sergiu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.