p>

„La locul intervenției s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 9 pompieri din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Periam. Incendiul s-a manifestat într-o bucătărie, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Pompierii voluntari au reușit să extragă butelia din locuință până la sosirea echipajelor de intervenție. De asemenea, pompierii au intervenit rapid pentru localizarea incendiului, astfel fiind salvate celelalte încăperi ale casei”, a transmis ISU Timiș.
În urma incendiului, doi bărbați, proprietarii locuinței, au suferit arsuri ușoare la membrele superioare, primind îngrijiri medicale la fața locului, însă refuzând transportul la spital.
Sursa foto: ISU Timiș