Plimbări gratuite pe lacul Surduc. Se pune în funcțiune catamaranul

Plimbări gratuite pe lacul Surduc. Se pune în funcțiune catamaranul

0
DISTRIBUIȚI

Surduc, locul în care se află cel mai mare lac natural din Timiș și una din puținele zone de agrement pe care le are județul, continuă să fie una din destinațiile preferate ale timișorenilor.

Chiar dacă potențialul zonei nu este valorificat pe deplin, distanța e destul de mare și posibilitățile de transport limitate, mulți și-au făcut pe malul lacului case de vacanță, pentru a petrece câteva momente de recreere în natură.

Începând din această sâmbătă, cei care ajung la Surduc se vor putea plimba din nou cu catamaranul pe lac.


Ambarcațiunea cu motor electric, un fel de ponton plutitor cu o lungime de șapte metri și jumătate, o lățime de doi metri și jumătate și o capacitate de peste zece locuri, a fost achiziționată anul trecut în cadrul unui proiect trasnsfrontalier cu fonduri europene pentru promovarea și dezvoltarea turismului.

Plimbările, care vor avea loc în fiecare sâmbătă și duminică pe parcursul întregului sezon estival, între orele 10:00 și 16:00, sunt gratuite, iar cei care nu dispun de mijloace de transport proprii pentru a ajunge la Surduc au la dispoziție în fiecare weekend un microbuz gratuit, care pleacă la ora 10:00 din zona Bastion și se întoarce la ora 16:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.