Un consilier local dintr-o comună timișeană, primul fost ofițer al Securității care...

Un consilier local dintr-o comună timișeană, primul fost ofițer al Securității care dă dreptate CNSAS

2
DISTRIBUIȚI

Un fost consilier local în comuna Pișchia, aflată la 20 de kilometri de Timișoara, este primul fost ofițer al Securității care dă dreptate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Germina Nagâţ, membru al CNSAS, anunţă că este vorba despre primul caz în care un ofiţer de Securitate chemat în instanţă de CNSAS pentru încălcarea drepturilor omului refuză să se judece cu instituția.

„Poate că nu ştiţi, dar azi e zi de sărbătoare! Vreau să sărbătorim împreună, dragi prieteni şi neprieteni, primul caz în care un ofiţer de Securitate chemat în instanţă de CNSAS pentru încălcarea drepturilor omului refuză să se judece cu noi, ba chiar ne dă dreptate («achiesează», cum zice dumnealui în textul de mai jos)”, a scris pe pagina sa de Facebook Germina Nagâţ.

Fostul ofițer de Securitate este Sorin Bivolaru, din Timiş.


El şi-a dat demisia din funcţia de consilier local, pe care a ocupat-o în urma alegerilor din 2016 şi din Partidul Mişcarea Populară (PMP).

„Pentru prima dată, un ofiţer de Securitate admite că a încălcat drepturile omului (căci asta înseamnă să fii «lucrător al Securităţii», în sensul legii) şi nu combate în instanţă, invocând în apărarea sa regulamente, ordine militare, salvarea naţiunii şi a planetei Pământ! De asta zic că avem ce sărbători! E prima reacţie de bun-simţ din partea unui fost purtător al uniformei de securist şi prima demisie dintr-o funcţie publică, motivată astfel. Îl felicit pe domnul Bivolaru, iar justiţiei din România nu pot decât să-i urez «La mai multe» procese cu securişti terminate în acest fel!”, mai spune Nagâţ.

În documentul transmis Curţii de Apel Bucureşti, Bivolaru a scris: „Achiesez la obiectul acţiunii în constatare şi sunt de acord cu admiterea acţiunii. Solicit să constataţi existenţa calităţii de lucrător al Securităţii a subsemnatului (ofiţer de contrainformaţii militare într-o unitate militară)”.

2 COMENTARII

  1. bine… si pedeapsa? tot trebuie sa o primeasca. daca eu sunt pus sa fur si sa ucid, ce, merit sa fiu scuzat doar pentru ca „imi faceam treaba”?

  2. ,,..a încălcat drepturile omului (căci asta înseamnă să fii «lucrător al Securităţii», în sensul legii)..,,
    ,,ZIaristule,,ori esti prost informat,ori esti rauvoitor,ori esti platit sa dezinformezi.Serios?Munca de securitate era ,,incalcarea drepturilor omului ? Incredibil ce nemernic poti fi…
    Habar nu ai ce vorbesti.Cu exceptia Directiei V cea care facea politie politica,munca ofiterilor de securitate era contraspionajul si contrainformatiile.Adica APARAREA tarii de spionajul extern.
    Sa iti fie rusine pentru mizeriile pe care le-ai scris.
    Daca eu as fi fost ofiter de securitate nu ma lasam pana nu te lasam lefter in instanta pe tine si pe Bota pentru ca nu cenzureaza derapajele si tampeniile unor ,,ziaristi,, ca si tine.
    Ai scris multe tampenii de-a lungul anilor dar asta e cireasa de pe tort.
    Fi ziarist adevarat si studiaza putin arhivele ca sa vezi in ce consta munca acelor oameni.
    Nu ai oo sa postezi comentariul,dar macar poate iti da o idee sa mai pui mana pe o carte sau pe un document.

Dă-i un răspuns lui Scarbit Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.