„Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori. Considerăm că restricționarea vânzării și a consumului în restaurant nu rezolvă dificultățile statului în a asigura respectarea legii și că prin aceste restricții se aduc doar mari prejudicii sectorului HORECA.
Nu există argumente pentru blocarea acestui sector iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HORECA prin măsuri total disproporționate față de situația reală, astăzi fiind afectați în mod direct de aceste restricții nejustificate 400.000 de angajați”, se arată în comunicatul celor de la HORA
Reprezentanții HORETIM și-au dat întâlnire, astăzi, între orele 17.00-18.00, în Piața Unirii ”pentru un protest pașnic împotriva restricțiilor impuse industriei ospitalității. Veniți cu noi pentru sprijinirea acestui sector de activitate, angajați și angajatori deopotrivă”.