Conducere nouă la Teatrul German din Timișoara

Conducere nouă la Teatrul German din Timișoara

2
DISTRIBUIȚI

Teatrul German de Stat din Timișoara va avea un nou manager interimar, după ce timp de aproape trei ani a fost condus, tot interimar, de Ioan Boldurean. Inginerul mecanic, director administrativ al instituției, a fost numit la conducere după îndepărtarea fostului manager, Lucian Vărșăndan, „manevră” care a dus la procese în instanță.

În 8 noiembrie 2018, Ioan Boldurean a fost delegat de primarul Robu să exercite temporar funcția de conducere, „până la ocuparea postului prin concurs, dar nu mai mult de 60 de zile calendaristice” iar în 8 ianuarie, printr-o altă decizie, interimatul a fost prelungit „până la ocuparea postului prin concurs”. La vremea respectivă, primarul Robu susținea că n-a avut de ales și îl acuza pe Lucian Vărșăndan că nu a nominalizat un înlocuitor, cu toate că acesta nu avea nici o atribuție în acest sens, căci mandatul său era deja încheiat iar primăria refuza să accepte că are dreptul la un nou mandat. Numirea lui Boldurean nici nu a întrunit caracteristicile obligatorii delegării, ea făcându-se printr-o simplă adresă semnată de primar.


Concursul atât de dorit de primar a fost blocat de instanță, Boldurean a rămas „director delegat”.

Potrivit unor surse din interiorul teatrului, Ioan Boldurean urmează să fie înlocuit cu actrița Ioana Iacob, care va semna un contract de manager pe o perioadă determinată. Ioana Iacob a mai condus teatrul german ca interimar în anul 2016, în locul managerului Lucian Vărșăndan, care fusese numit secretar de stat în ministerul Culturii. În ultimii ani, mai mulți angajați au decis să părăsească instituția și au fost angajate persoane fără cunoștințe elementare despre teatru. Surse din teatru afirmă că actorii au făcut mai multe demersuri pentru a semnala situația critică în care a ajuns teatrul, care au determinat intervenția UNITER.

Până acum, Nicolae Robu a pretins că nu poate lua altă decizie din cauza lui Lucian Vărșăndan, care n-a indicat un succesor și a blocat concursul prin instanță, deoarece pe rol se mai află un proces prin care Lucian Vărșăndan a contestat legalitatea comisiei care i-a respins proiectul de management. Explicația dată de Nicolae Robu e însă contrazisă de decizia luată acum, care demonstrează că putea fi desemnată de la bun început o persoană mult mai îndreptățită să preia interimatul.

Sursa foto: cinemagia.ro

2 COMENTARII

  1. Numirea Ioanei Iacob in funcția de manager interimar e una din cele mai mari greșeli a lui Robu. De ce? Foarte simplu. Aceasta doamnă. I.Iacob executa cu precizie și devotament, toate comenzile date de fostul manager L.Varsandan -asa cum de altfel a făcut-o și în 2016. Deci, cu alte cuvinte, l-a invitat pe „excelentul” manager Varsandan la conducerea Teatrului. Apropo! Cine poate sa ne spună, anul acesta, și în 2018, și în 2019, cine a fost premiat pentru excelență manageriala? Va spun eu. Nimeni. Cred că acest premiu a fost special creat, pentru fostul manager, ca „sa dea bine” in „lupta” cu Robu. Și acum Robu a fost consiliat prost și a semnat „ca primaru” aceasta decizie. Domnule primar Robu – pe zi ce trece ma dezamăgiți. Și pentru redacție un minus, care de cele mai multe ori prezintă știrile in mod subiectiv și trunchiat.

Dă-i un răspuns lui INCHIZITIA Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.