Nicolae Robu nu are regrete: „În tot acest timp nu mi-a fost...

Nicolae Robu nu are regrete: „În tot acest timp nu mi-a fost dor de mine însumi”

6
DISTRIBUIȚI

La una dintre ultimele conferințe în calitate de primar al Timişoarei, Nicolae Robu a precizat că a considerat că este important să lase în urmă realizări.

„Nu pot să mă schimb, și așa cum am declarat în 2008, când am intrat în politică, eu nu vin în politică să fiu un N+1 personaj de aceeași factură. Am decis să intru ca să aduc un nou suflu, dar nu de vârstă, când vorbim despre vârstă trebuie să ținem cont de spirit. Am vrut atunci să fac politică publică, chiar am fost dedicat 100%, nu pot fi altfel.


Mi-am mai propus să nu ajung să îmi fie dor de mie însumi. Așa m-am comportat pe acest parcurs încât nu mi-a fost dor de mine însumi. Am refuzat orice încercări de a fi transformat în laboratoare. Am reușit asta și sunt mulțumit că am făcut față calomniilor și presiunilor, cu durere sufletească, dar asta o țin în mine. Chiar dacă mă doare, rămân foarte puternic pentru că am această capacitate de a suporta”, a declarat primarul încă în funcție.

Acesta a spus că a înțeles mesajul electoratului, care l-a voa în număr mult mai mic decât la scrutinul precedent, şi că viața merge mai departe.

„Când oamenii vor putea judeca la rece, își vor putea ocupa locul cuvenit. Nu pot să le aduc reproșuri oamenilor care nu m-au votat pentru că e dreptul lor să nu rezoneze cu mine. Doar unul din zece alegători m-au votat. Nu vă pot spune ce voi face în viitor, dar cu siguranță îmi voi ține cursurile, regret enorm că e pandemie și nu putem fi față în față. Asta e o certitudine și mă voi ocupa mult mai mult de nepoții mei, de copiii mei, de familia mea și voi onora o pasiune pentru care nu am avut niciodată suficient timp: muzica. Sper să se reia și fotbalul. Alte proiecte mai ambițioase nu am, dar sper să nu se înțeleagă că sunt resemnat”, a mai spus Robu.

6 COMENTARII

  1. continui sa mananci rahat cu polonicul, robulake. esti un nimeni, un zero barat.
    jet inapoi la bocsig, „locomotivule”. este nedrept ca
    – ai pensie speciala
    – probabil inca primesti bani de la facultate
    – nu ai intrat la puscarie acum multi ani in urma
    dar vine ea, rasplata

  2. Extraordinar mai Robule, da ai fost dedicat 100% pt lumea interlopă și mafiei și dacă ești cu bun simți vei preda din interior pt brigada ta la Popa Sapcă, ce zici????
    La pușcărie nesimțitule.
    Votul primit este de pușcărie…
    Alooooo DNA……..???????
    Poate acum DNA este pe muncă??????

  3. Un mesaj elevat, de bun simt. Chiar nu inteleg ce sariti asa acu… Asteptati sa vedem comparatia cu cel nou, ca inca nu a intrat in paine. Nu confundati „dorința cu putirința…”

Dă-i un răspuns lui Ionescu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.