Buletine de vot descoperite în sediul circumscripției electorale Fârliug la patru zile...

Buletine de vot descoperite în sediul circumscripției electorale Fârliug la patru zile după alegeri

1
DISTRIBUIȚI

Descoperire surpriză în această dimineață în sediul circumscripției electorale 37 Fârliug din Caraș Severin – au fost descoperiți mai mulți saci în care erau buletine de vot. ”Împreună cu femeia de serviciu am deschis sacii de la secțiile de votare pentru a recupera materialele pentru următoarele alegeri – termometre, pixuri, tușuri. La un moment dat, am dat peste niște săculeți în care erau teancuri cu voturi legate. Ne-am speriat și eu am sunat imediat la 112. Femeia de serviciu care era cu mine a început să plângă. Nu le-am deschis să văd ce fel de voturi sunt. Am văzut că pe unul scria anulat. Nu am umblat prin ele. Au venit doi polițiști și ne-au spus că o să vină șeful secției rurale de la Reșița”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Vergina Sârb, angajată a primăriei și cea care l-a reprezentat pe primarul PSD Ioan Borduz în biroul circumscripției electorale.

Borduz a pierdut alegerile la trei voturi în fața contracandidatei sale de la PNL, Adriana Sărăor. Pesedistul acuză faptul că ”evident a fost o fraudă.


Am acceptat să candidez pentru al cincilea mandat pentru că m-au rugat apropiații. Nu mă deranjează că am pierdut și pentru că am fost învins prin fraudă. La 22,30, mi s-a spus că am câștigat ca după să fiu anunțat că am pierdut. Contracandidata mea s-a dus cu oamenii ei în secția 243, unde se numărau voturile, s-au pus în dreptul camerei și au făcut scandal. Am contestat în instanță rezultatul”.

Contactat de PRESSALERT.ro, președintele circumpcripției electorale Fârliug, Ovidiu Păcurar, a susținut că ”nu știu exact despre ce este vorba până nu ajung acolo. Voturile folosite au fost separat, cele anulate separat. Nu știu să vă spun cum au au ajuns buletinele de vot în acei saci. Mă voi duce să văd”.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.