Muzicianul și poetul Daniel Silvian Petre împlinește astăzi frumoasa vârstă de 52 de ani, ocazie cu care redacția PRESSALERT.ro îi urează un sincer La Mulți Ani!
Născut în 30 noiembrie 1968 la Timişoara, Daniel – Silvian Petre este o figură binecunoscută atât pentru proiectele sale muzicale cât şi pentru volumele de poezii pe care le-a scris de-a lungul anilor. Motivul pentru care a păşit pe drumul muzicii a fost prin 1983 – 1984 după ce l-a văzut pe Cristi Minculescu la Cenaclul Flacăra. „Erau pe atunci nişte formulare pe care trebuia să le completăm cu ce vrem noi să fim în viaţă. Unii vroiau să fie scafandri la IGOT eu am scris acolo cântăreţ de hard – rock. Drept urmare, mi s-a zis să vin cu părinţii la şcoală, dar fiindcă eu am fost crescut de bunici de mic copil, au venit ei la şcoală“, spune muzicianul care a cunoscut faima ca şi lider al trupei Survolaj, formaţie considerată de criticii muzicali autohtoni drept „pioniera blues-rockului psihedelic din România“.
„Iniţial, Survolaj trebuia să fie o trupă de punk, cu o formulă de început în care era un chitarist care acuma e şeful sindicatului taximetriştilor şi un tobar care e preot actualmente. Eram plătiţi foarte bine în vremea aceea, am prins concerte afară.
Probabil am primit şi celebritate şi bani prea repede. Am fost foarte mirat de succesul trupei, fiindcă noi nu eram din ăia care făceam cu ochiul la gagici. Am ţinut loc şi de punk şi de Led Zeppelin. Am fost în aceeaşi agenţie de impresariat cu cei de la Iris. Am cântat şi la un festival făcut de Miron Cozma în Valea Jiului, unde am fost plătiţi cu bani care erau înfăşuraţi într-o cămaşă“, îşi aminteşte muzicianul care a compus unul din cele mai frumoase imnuri muzicale dedicate oraşului nostru, Cel mai iubit duşman al meu, cu memorabilele ei versuri „Pe vremea aia Bega ni se părea albastră/Şi ciorile albe ca nişte pescăruşi/Şi ne durea în cot că viaţa noastră/Era hotărâtă de americani şi ruşi“.
„Nu mai cântasem pe scenă de 10 ani, din 1996, cînd am editat două albume (cu formaţia grunge Chin: «Rezerva de spital» şi «En gros») şi prima mea carte, «Overdose». Eram la Bucureşti, ultramega «down» în perioada aia, îmi muriseră ambii bunici (care îmi ţinuseră loc de părinţi), nu mai călcasem în Timişoara de multă vreme şi era clar că mă aştepta şi un divorţ la orizont. Am luat chitara într-o dimineaţă şi, uitându-mă prin geamul de termopan la pădurea de blocuri gri-chiloţiu, ce se întindea pînă în Bărăgan, printre dropii, a ieşit, nu ştiu cum, şi piesa şi textul. Aveam o maidaneză foarte muzicală pe-atunci, Dora, care la partea de muzicuţă a-nceput să scheaune, deci am realizat că am făcut o piesă «accesibilă». Încă nu îndrăzneam să mă gîndesc că voi cînta din nou, în curînd, cu Survolaj, reunire care mi-a salvat viaţa, la propriu, fiindcă n-aş fi reuşit să ies teafăr, de unul singur, din întunericul acelor ani“, îşi aminteşte Daniel Silvian Petre despre această piesă.
