Expoziția Timișoara Design Days 2020, dedicată locului în care ne-am petrecut cu...

Expoziția Timișoara Design Days 2020, dedicată locului în care ne-am petrecut cu toții majoritatea timpului în acest an

0
DISTRIBUIȚI

Timișoara este gazda unei noi expoziții care poate fi vizitată în perioada 20 – 29 noiembrie la Centrul Multifuncțional din Bastionul Maria Theresia.

„Anul 2020 este un an al schimbării. Trecem prin tranziția către un nou mod de a trăi. Cum va arăta această nouă lume… încă nu știm, dar rolul designerilor este de a încerca să răspundă la aceste incertitudini. În această tranziție, scopul designerului este să exploreze soluții alternative printr-o gândire laterală, creativă și umanistă.  Expoziția Timișoara Design Days 2020 este despre ACASĂ, locul în care ne-am petrecut cu toții majoritatea timpului în acest an, fiind o expoziție curatoriată cu obiectele care ne conturează tabieturile, activitățile și anumite ipostaze de relaxare. Anul acesta ne-am propus să explorăm obiectele de design special concepute pentru a crește starea de confort si wellbeing în casă. Este o situație inedită în care trebuie să găsim soluții de petrecere a timpului liber în propriile noastre spații. Este o perioadă în care căutăm soluții inovative de a ne contura confortul de acasă mai mult ca niciodată“, au transmis organizatorii evenimentului, asociația Noi Re-Creăm.

Sunt expuse peste 50 de produse de design de obiect, design de mobilier, accesorii și design vestimentar, create special de designeri pentru această expoziție. Evenimentul este unul care aduce laolaltă designeri din întreaga țară, care au acceptat în această perioadă provocarea noastră de crea produse integrate în tematica anunțată.


 În același timp, expoziția ‘HOME’ explorează felul în care situația actuală a conturat creativitatea designerilor autohtoni și modul în care creațiile lor s-au metamorfozat într-o perioadă cu totul unică și particulară din viețile noastre.

Orarul expoziției este de luni până vineri între orele 10.00 – 18.00 și sâmbătă și duminică între orele 12.00 – 18.00.Expoziția este organizată cu respectarea normelor de protecție sanitare în vigoare, conformarea cu aceste norme fiind solicitată tuturor vizitatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.