Liberalul Iapă: Dominic Fritz nu a participat la întâlnirea premierului cu primarii...

Liberalul Iapă: Dominic Fritz nu a participat la întâlnirea premierului cu primarii marilor orașe

8
DISTRIBUIȚI

Sunt scântei din nou între PNL și USR, în condițiile în care negocierile pentru stabilirea viceprimarilor și a vicepreședinților CJT nu s-au finalizat. Secretarul liberal din stat din Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă, promovat în funcție de fostul primar Nicolae Robu, a anunțat, aseară, pe pagina sa de Facebook, că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost absent miercuri, de  la Guvern, unde a avut loc o întâlnire importantă a premierului Ludovic Orban cu primarii celor mai mari orașe din Romania.

„Nu știu dacă domnul primar al Timișoarei a știut de întâlnire, întâlnirea a fost organizată de Asociația Municipiilor din România, dar știu că primari USR au știut și au și fost prezenți, de exemplu noul primar USR al Bacăului a fost prezent și a și prezentat problemele cu care se confruntă orașul.


Iar dacă a știut, nu cred că poate spune că a avut atât de multe de rezolvat în Timișoara, atât timp cât au fost prezenți peste 15 primari de mari municipii, unii primari vechi, dar alții la primul mandat, printre care: Emil Boc – primar Cluj-Napoca, Mihai Chirica – primar Iași, Ion Lungu – primar Suceava, Olguța Vasilescu – primar Craiova, Florin Birta – primar Oradea, Călin Bibarț – primar Arad, Constantin Toma – primar Buzău, Lucian Viziteu – noul primar USR la Bacău, Robert Negoiță și Ciprian Ciucu – primari de sectoare în București. Am participat și eu la întâlnirea de la Palatul Victoria din partea Guvernului României, ca reprezentant al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, un minister cheie pentru relația autorităților locale cu Guvernul, un minister care promovează și finanțează o serie de lucrări pentru comunitățile locale. Am auzit probleme punctuale expuse de domnii primari astăzi, dar din păcate, problemele Timișoarei nu s-au auzit în sala în care cele mai multe probleme își pot găsi rezolvare. Poate data viitoare”, a scris Iapă.

Acesta nu a pomenit de faptul că nici fostul primar Nicolae Robu nu mergea la București la întâlnirile cu premierul.

8 COMENTARII

  1. Doamne, Iapa, a fost pe cai mari putin timp, e putregai tot ceea ce a atins Robu, e compromis definitiv acest individ in oras, bine, tupeul e cat casa, a avut grija tatucu Robu sa il invete aroganta. Cred ca nu mi-a fost niciodata atata scarba de cineva.

  2. Deontologia ziaristica nu cumva ar cere sa solicitati un punct de vedere al primarului…? Altfel e doar ca un fel de share de pe facebook… adica pe cine intereseaza campania electorala al lui Iapa, se uita pe pagina lui d efacebook. La ce am mai avea nevoie de ziaristi ?

  3. Incompetentul Fritz tine cu dintii de un scaun pe care nu-l poate ocupa. D-l Fritz nu indeplineste criteriile minime de eligibilitate obligatorii cerute de Constitutia Romaniei pentru o functie de demnitate publica cum este cea de primar: cetatenie romana si domiciliul in Romania, art.16(3) si art.37. Restul e prosteala ieftina si hotie fritziana la drumul mare. Tribunalul Timis nu i-a verificat indeplinirea criteriilor de eligibilitate, asa spun judecatorii in hotarare, pe motiv ca nu poate fi verificat un judecator care i-a acceptat candidatura, desi astfel judecatorii incalca art.149 din Codul adminstrativ/2019R, care spune ca se invalideaza alegerea primarului daca se constata ca nu sunt indeplinite criteriile de eligibilitate. Intelectualii nu voteaza USR+. Timisoara merita alegeri LIBERE si DEMOCRATICE, pentru asta s-a murit in 1989!

    • Si pe urma va mai mirati de ce spune lumea de voi ca sunteti la fel de jeguri ca psd, bai liberalior. Muriti de ciuda ca nu sunteti voi la conducerea primariei, sa jefuiti in continuare orasul. Mori de oftica, cucoana, mori

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.