Studiu: 90% dintre români nu știu să acorde primul ajutor

Studiu: 90% dintre români nu știu să acorde primul ajutor

0
DISTRIBUIȚI

prim ajutor

Cei mai mulți români nu știu să acorde primul ajutor persoanelor rănite. Este rezultatul unui studiu care i-a determinat pe reprezentanții Asociației EDIT să dea startul primului proiect online de prim ajutor din România, intitulat Leapșa pentru Viață.

Proiectul Leapșa pentru Viață este inițiat de Asociatia EDIT în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Reprezentanții asociației vor să tragă un semnal de alarmă asupra importanței cunoașterii corecte a tehnicilor de resuscitare. Asta în condițiile în care România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de persoane care cunosc manevrele de prim-ajutor,

Potrivit specialiștilor, în cazul accidentelor rutiere, jumatate din decese au loc în primele minute de la impact, iar primul ajutor este esențial pentru o persoana rănită.


Studiile specialiștilor arată că 70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp ajutor. Acest proiect este menit îmbunătățească pregătirea societății în ceea ce privește regulile de prim-ajutor de bază.

„În special în aceste momente grele, considerăm că învățarea corectă a manevrelor de prim-ajutor este vitală. De aceea, am lansat Leapșa pentru Viață, cel mai ambițios proiect de acest fel, prin care ne dorim să ajutăm societatea să evolueze și să răspundem prompt unora dintre cele mai mari nevoi actuale: siguranța și responsabilitatea. Avem alături de noi atât instituții de stat, precum și personalități din lumea entertainmentului și online-ului. Așadar suntem convinși că mesajul nostru va ajunge la cât mai mulți oameni care, de mâine, vor afla cum să acorde primul ajutor”, a spus Liviu Zorilă, fondatorul Asociației EDIT.

Campania Leapșa pentru Viață se desfășoară sub forma unor filme realizate de specialiști și de personalități din diferite domenii de activitate în care sunt prezentate metodele corecte de acordare a primului ajutor.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.