Dominic Fritz despre noul ministru al Transporturilor, deputatul de Timiș Cătălin Drulă:...

Dominic Fritz despre noul ministru al Transporturilor, deputatul de Timiș Cătălin Drulă: „Este cel mai pregătit pentru acest domeniu dintre toți politicienii coaliției de guvernare”

5
DISTRIBUIȚI

Timișoara și Dominic Fritz se pot baza pe o susținere importantă la cel mai înalt nivel, după ce deputatul USR PLUS de Timiș Cătălin Drulă a fost validat ca ministru al Transporturilor în urma audierilor de miercuri din Parlamentul României.

„Cătălin Drulă este cea mai bună opțiune pentru Ministerul Transporturilor. Nu doar pentru că reprezintă Timișul. Nu doar pentru că îmi este coleg în USR PLUS.


Este cel mai pregătit pentru acest domeniu dintre toți politicienii coaliției de guvernare. Au fost de acord și parlamentarii din comisiile de specialitate care i-au dat un vot de încredere”, a transmis primarul Timișoarei într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Dominic Fritz a mai precizat că Drulă este IT-ist și a fost pasionat de utilizarea tehnologiei informației în transporturi. A construit o dronă pentru transportul medicamentelor în comunitățile izolate din Rwanda.

„Am fost întotdeauna uimit de modul în care Cătălin îmi vorbește despre autostrăzi, cu emoție. Și-a făcut din infrastructura rutieră, altfel un domeniu arid și tehnic, o pasiune. Știe povestea fiecărui metru de asfalt, cu fiecare granulație. Pentru el e o misiune de viață. Dar e chiar mai mult decât atât. În patru ani de Parlament s-a format ca politician. Înțelege legea și procedurile și a folosit această abilitate pentru a bloca atacul PSD la justiție. A fost lider de grup parlamentar și a negociat cu politicieni ostili unor idei reformiste. Și chiar a reușit să-i convingă și să schimbe voturi. Am încredere ca va reuși să miște munți, la propriu, pentru a construi autostrăzi și drumuri. Felicitări Cătălin Drulă! Și o îmbrățișare de la Timișoara care așteaptă să se lege de țară și de Europa prin infrastructură”, a mai scris Fritz.

5 COMENTARII

  1. Dap se pare ca e la fel de competent ca tine Herr Dominik …dar din pacate politica nu se face on-line ci se face Real….naspa ca nu avetii App-uri sa va faca treaba

  2. ,,a construit o drona,,…bah voi uslistii astia sunteti normali la cap????Dronele sunt multe si ieftine,nu e nevoie sa le construiesti.Si apoi,si eu am fost la navomodelism in copilarie si am construit replica lui Bismark.Asta ma califica ministru?

  3. Ca tine mai Fritze. Zici ca timpul s-a opirit in loc de cand ai venit, nici o strada nu se mai asfalteaza, nici un parc nu se modernizeaza, Frozen la propriu si la figurat. Totodata, mi se pare cel putin suspect, inainte orice partz a lui Robu se facea zilnic tantar-armasar, acum tot ce fac ziarele locale e reclama la termopane si calorifere si o data pe saptamana o stire cu Latcau ca face nu stiu ce complex prin Lipovei, in rest vaicareli fara de sfarsit.

    Ar fi o miscare maxim de stupida sa mergeti pe intimidarea/cenzurarea presei si limitarea de exprimare a nemultumirilor populatiei… Zic doar, sa nu credeti ca-s chior si nu observ…

Dă-i un răspuns lui Paul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.