Cosmin Tabără, noul viceprimar al Timișoarei: „Trebuie să ne facem cât mai...

Cosmin Tabără, noul viceprimar al Timișoarei: „Trebuie să ne facem cât mai bine treaba, iar orice luptă politică trebuie lăsată la o parte, inclusiv cu colegii din opoziție”

1
DISTRIBUIȚI

După aproape patru luni de la alegerile locale, Timișoara are în sfârșit, de astăzi, și al doilea viceprimar. Cosmin Tabără a fost votat de colegii din consiliul local, cu excepția celor de la PSD, și se alătură lui Ruben Lațcău, viceprimarul ales la finalul anului trecut.

„Important pentru Timișoara este că s-a finalizat acest proces care a durat mai mult datorită negocierilor politice și nu nouă, celor din consiliul local. Dar cum spunea și președintele nostru, Alin Nica, este mai bine să fie o alianță încheiată pe termen lung, mai greu, dar să fie o alianță care să se concretizeze în proiecte în acești aproape patru ani cât au mai rămas.


Ne bucurăm că este echipa completă, așteptăm să vină și city-managerul alături de noi să continuăm proiectele liberale aflate în derulare, să implementăm alte proiecte alături de colegii de la USR, să eficientizăm aparatul administrativ, să ne preocupe foarte mult siguranța cetățeanului ținând cont de această pandemie și să ne axăm pe dezvoltarea orașului. Interesul este comun și trebuie să ne facem cât mai bine treaba, iar orice luptă politică trebuie lăsată la o parte, inclusiv cu colegii din opoziție”, a declarat Cosmin Tabără.

Având în vedere că se va ocupa de domeniul sport, Cosmin Tabără a fost întrebat dacă se va consulta în luarea deciziilor cu soția sa, Simona Amânar Tabără, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la gimnastică. Acesta a răspuns, zâmbind, că se consultă cu ea de peste 20 de ani.

„Am discutat și voi discuta inclusiv la nivel de Comitet Olimpic beneficiind de relațiile pe care le are Simona în domeniul sportului și încercând să găsim o soluție cât mai bună pentru dezvoltarea sportului în Timișoara și, foarte important, a infrastructurii pentru că este greu, ca primărie, să ne axăm pe performanță, pentru că este greu să faci performanță în toate domeniile. Trebuie să facem sportul atractiv pentru că automat vor veni și investitorii privați care îl dezvoltă. Am avut o discuție cu domnul Hagi în urmă cu aproape 20 de ani și susținea că primăria trebuie să ajute cluburile sportive, ne-am contrazis și chiar s-a supărat. Sper să ne mai întâlnim. Ne-am mai întâlnit de atunci, dar nu după ce a luat campionatul cu Viitorul, să îl întreb cu ce l-a ajutat primăria. Cu absolut nimic. Inclusiv drumul de la stadion la strada principală e ridicat de Academie (n.r. – Hagi). Deci soluția principală eu așa o văd”, a mai declarat viceprimarul liberal Cosmin Tabără.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Helmuth Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.