Viceprimarul Cosmin Tabără vrea să extindă monitorizarea video a spațiilor publice din...

Viceprimarul Cosmin Tabără vrea să extindă monitorizarea video a spațiilor publice din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Viceprimarul Cosmin Tabără, care a preluat recent și coordonarea activității Poliției Locale Timișoara, a mers ieri la instituție însoțit de consilierul local Simion Moșiu, pentru a vedea mersul lucrurilor.

Reprezentanții primăriei au dorit să vadă, la sediul de pe strada Avram Imbroane, care sunt problemele cu care se confruntă polițiștii locali, să afle de la conducerea Direcției și de la șefii de servicii și birouri care sunt neajunsurile, dar și propunerile vizavi de eficientizarea activității și, evident, de schimbarea percepției cetățenilor asupra activității instituției.


S-a marcat încă o dată necesitatea apropierii față de nevoile timișorenilor, implicarea în soluționarea problemelor acestora, deschidere, dar și fermitate când vine vorba despre aplicarea cu discernământ a legii.

Viceprimarul a vizitat și locația în care se află amplasate camerele de supraveghere video și a concluzionat că acest instrument de lucru al Poliției Locale este unul mai eficient și modern în același timp, motiv pentru care s-a arătat disponibil să sprijine extinderea acestui tip de monitorizare pe viitor, așa cum se întâmplă de altfel în toate marile orașe ale lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.