Accident în lanț pe Calea Aradului din Timișoara. Două persoane au ajuns...

Accident în lanț pe Calea Aradului din Timișoara. Două persoane au ajuns la spital UPDATE Accidentul s-a produs după ce un șofer a făcut infarct

0
DISTRIBUIȚI

Accident cu trei mașini implicate, joi dimineața, pe Calea Aradului din Timișoara.

Potrivit IPJ Timiș, un bărbat a condus un autoturism pe Calea Aradului dinspre Piața Consiliul Europei înspre strada Miresei, iar în apropiere de intersecția cu strada Mitropolit Doctor Vasile Lăzărescu a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, ulterior fiind proiectat pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un gard.

„Două victime au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au mai transmis reprezentanții IPJ Timiș.

UPDATE Accidentul s-a produs după ce șoferul care a pierdut controlul volanului a suferit un infarct.


Din păcate, bărbatul în vârstă de doar 37 de ani a murit.

Foto: Facebook/Info trafic jud. Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.