Primăria Timișoara a reziliat două contracte de proiectare pentru baze sportive, din...

Primăria Timișoara a reziliat două contracte de proiectare pentru baze sportive, din cauza întârzierilor UPDATE Fritz: „Nu fac altceva decât să salvez proiectele începute, dar lăsate fie fără bani, fie cu sute de zile de întârziere”

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a decis rezilierea a două contracte care aveau întârzieri la execuție de sute de zile. Este vorba despre contractele de realizare a studiilor și proiectelor pentru bazele sportive din Calea Buziașului și Calea Șagului.

În cazul bazei din Calea Buziașului, contractul cu firma câștigătoare a licitației – Rheinbrucke SRL – a fost încheiat în 22 mai 2018, la un preț de 290.000 de lei, plus TVA. În cazul bazei de pe Calea Șagului, contractul a fost semnat în 4 aprilie 2019, la un preț de 182.000 de lei, fără TVA, cu P.G.A. Markers SRL.

Ambele contracte prevedeau în prima fază realizarea studiului de fezabilitate în 60 de zile, iar în a doua fază realizarea proiectului tehnic în alte 60 de zile.

La aproape trei ani de la semnarea contractului pentru proiectarea bazei sportive din Calea Buziașului și la aproape doi ani de la semnarea contractului pentru realizarea bazei sportive din Calea Șagului, firmele contractante nu și-au îndeplinit obligațiile din contracte, fapt constatat de Primărie care a decis rezilierea lor. Proiectanții au invocat chestiuni de forță majoră, legate de declanșarea stării de urgență, și, deși s-a încercat negocierea, aceștia au încălcat toate promisiunile făcute reprezentanților Primăriei Timișoara, conform autorităților locale.

„Direcția de Dezvoltare a propus fostei administrații, încă din 1 octombrie 2020, rezilierea celor două contracte.


Atunci, primarul, aflat pe picior de plecare, nu a avut tăria să facă acest lucru. O am eu. Și voi trata cu aceeași intransigență orice alte întârzieri nejustificate. Nu putem permite ca niște contracte ce trebuiau încheiate în 4 luni să se întindă pe 3 ani sau mai mulți. Avertizez firmele care vor să participe la licitațiile organizate de Primăria Timișoara să se gândească de două ori dacă au capacitatea de a duce la bun sfârșit toate angajamentele contractuale pe care și le vor asuma. Dacă nu le vor respecta vor plăti pentru fiecare zi de întârziere”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Licitațiile pentru proiectarea celor două baze sportive urmează să fie reluate.

UPDATE „Fosta administrație lansează, prin trompetele de serviciu, informația falsă că i-aș opri proiectele. Nimic mai mincinos. De 3 luni de zile nu fac altceva decât să salvez proiectele începute, dar lăsate fie fără bani, fie cu sute de zile de întârziere. Pentru a doua categorie, dacă vrem să realizăm proiectele, nu există altă soluție decât rezilierea contractelor cu firmele care nu și-au făcut treaba și refacerea licitațiilor. Este cazul bazelor sportive din Calea Buziașului și Calea Șagului. Firmele contractate nici nu mai răspund la mailuri. Deși angajații din Primărie i-au cerut fostului primar să rezilieze contractele și să refacă licitațiile încă de anul trecut, acesta nu a avut curaj, probabil că se afla în campanie. Eu sancționez firmele care nu respectă contractul cu Primăria și cu comunitatea, așa cum am făcut și cu reabilitarea din Piața Victoriei, și refac licitațiile la care aștept companii serioase, cu capacitatea să deruleze proiectele. Pentru prima categorie lupt să găsesc bani și sunt șanse mari să reluăm lucrările pe Prezan și Alexandrescu foarte curând”, a transmis primarul Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.