Concurs Național de Dramaturgie la Teatrul Național din Timișoara

Concurs Național de Dramaturgie la Teatrul Național din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Din data de 22 martie încep înscrierile pentru o nouă ediție a Concursului Național de Dramaturgie, o competiție inițiată de Ministerul Culturii în anul 2004, a cărei organizare a fost preluată din anul următor de teatrul timișorean. Tema concursului din acest an este „Solidaritate”, care se dorește a fi exploatată din toate perspectivele, iar criteriile de evaluare vor fi originalitatea subiectului, coerența situațiilor scenice și adresabilitatea textului.

Formatul concursului din acest an va fi următorul:

  • Etapa I – transmiterea propunerilor: concurenții transmit textul dramatic înscris în concurs;
  • Etapa a II-a – selecția: juriul analizează individual textele transmise și selectează în întâlnire comună cele patu texte finaliste
  • Etapa a III-a – anunțarea textelor finaliste: secretarul CND deschide plicurile conținând datele de contact ale autorilor și face anunțul privind textele finaliste;
  • Etapa a IV–a – ateliere de dramaturgie: textele selecționate sunt adaptate ca scenarii de spectacol de patru echipe formate, fiecare, din autor, actori și regizor;
  • Etapa a V-a – spectacole-lectură: cele patru piese, în forma finală, sunt prezentate în spectacole-lectură;
  • Etapa a VI-a – desemnarea textului câștigător: în urma vizionării celor patru spectacole-lectură, juriul desemnează textul câștigător;
  • Etapa a VII-a – finalizarea concursului: montarea piesei câștigătoare la Teatrul Național din Timișoara; publicarea în volum a celor patru texte finaliste, în forma adaptată pentru scenă, rezultată din lucrul în cadrul atelierelor de dramaturgie.

Concursul va vea următoarele etape de desfășurare:

  • Etapa I: 22.03 – 20.05.2021
  • Etapa a II-a: 21.05 – 29.06.2021
  • Etapa a III-a: 30.06.2021
  • Etapa a IV—a: (în cadrul FEST-FDR 2021)
  • Etapa a V-a: (în cadrul FEST-FDR 2021)
  • Etapa a VI-a: (în cadrul FEST-FDR 2021)
  • Etapa a VII-a: octombrie – noiembrie 2021

Propunerile pentru concurs se trimit în plic, pe adresa: Teatrul Național, str.


Mărășești nr. 2, 300086, Timișoara, România, și vor consta în textul dramatic, în format print sau digital, la care se atașează un alt plic, de format mai mic, sigilat, pe care este notat titlul textului propus, iar în interior, numele și datele de contact ale autorului.

Concursul se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanți sau consacrați, din România sau diaspora. Textele făcute publice anterior începerii concursului vor fi respinse, la fel ca propunerile înscrise sub pseudonim, iar înscrierile care conțin coordonatele autorilor altfel decât este prevăzut în condițiile regulamentului vor fi descalificate.

Premiul este în valoare de 2.000 lei drepturi de autor pentru crearea și reprezentarea pe scenă sau online a unui spectacol pe textul câștigător iar toate cele patru texte finaliste vor fi publicate în volum. Juriul va fi alcătuit din prof. univ. dr. Nicolae Mandea – președinte, criticul de teatru Călin Ciobotari și consiltantul artistic Codruța Popov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.