Aeroportul Internațional Timișoara, proiecte de sute de milioane de lei în așteptarea...

Aeroportul Internațional Timișoara, proiecte de sute de milioane de lei în așteptarea revenirii la un trafic normal

1
DISTRIBUIȚI

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara resimte restricțiile impuse la nivel global, în contextul pandemiei Covid-19, în ceea ce înseamnă traficul aerian și de pasageri respectiv activitate aeroportuară.

Chiar și în aceste condiții, administrația Aeroportului Timișoara a continuat implementarea proiectelor de dezvoltare demarate anterior și a demarat o nouă serie de proiecte.

Este vorba despre construire Terminal Sosiri Curse Externe Pasageri: valoarea totală (inclusiv TVA) a contractului de finanțare este de 30,35 milioane lei și se află în etapa finală de construire și dare în folosință. Execuția lucrărilor de construire a început în data de 4 februarie 2019, iar recepția la terminarea lucrărilor de construire s-a realizat în data de 11 martie 2021. Se estimează că în luna iunie 2021 terminalul va fi complet funcțional.

Se mai fac achiziții echipamente de siguranță și securitate. Este vorba despre achiziția a două autospeciale PSI: contractul, în valoare de 8,93 milioane de lei (inclusiv TVA) are termen de finalizare 7 iulie 2021. De asemenea, aeroportul mai cumpără un sistem integrat pentru controlul de securitate: contractul, în valoare de 38,97 milioane de lei (inclusiv TVA) va fi finalizat în octombrie 2021.

Terminalul Plecări Curse Externe este un proiect în valoare de 184,5 milioane de lei și va avea următoarele caracteristici: o suprafață construită desfășurată propusă de 12.000 m2; un sistem control de securitate dimensionat pentru șase filtre complet echipate și dotările necesare pentru controlul bagajelor de cală; 7 lifturi de persoane și marfă; 18 ghișee check-in; 6 cabine destinate activității poliției de frontieră; 6 porți automate de scanare documente. Contractul de finanțare al acestui proiect de investiții ar putea fi semnat până la finalul lunii aprilie 2021. Contractul va fi finalizat în 30 luni, iar terminalul „Plecări Externe” va fi funcțional începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Un alt proiect, Terminal Cargo Aerian 4.000 mp, are scopul dezvoltării spațiilor destinate transportului mărfurilor pe calea aerului  și va fi conexat zonei propuse pentru edificarea Centrului Intermodal Cargo Timișoara.


În prima etapă se va realiza prin credit-furnizor un spațiu logistic cu suprafața de 4.000 mp și un cost estimat de 14,67 milioane de lei (fără TVA). Noul terminal cargo va fi funcțional în trimestrul II al anului 2022. Construirea terminalului va fi demarată numai în condițiile garantării ferme a închirierii pentru întreaga perioadă de amortizare a investiției (10 – 15 ani).

Realizarea Centrului Intermodal Cargo Timișoara se va realiza în etape, va fi inițiat anul acesta și va avea ca termen de finalizare 2030. Terenul pus la dispoziție de către Aeroportul Internațional Timișoara poate asigura o suprafață de până la 650.000 mp. În primă etapă se va realiza un terminal cargo aerian cu suprafață de 4.000 mp, urmând ca ulterior centrul să fie dezvoltat și pentru zona rutieră și feroviară. Valoarea totală a investiției este estimată la 750 de milioane de lei. Pentru realizarea integrală a proiectului se va avea în vedere cooperarea cu autoritățile locale, Consiliul Județean Timiș și cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, într-o proporție financiară care nu a fost decisă până în prezent.

De asemenea, Aeroportul Internațional Timișoara repară pista de decolare-aterizare pentru aeronave. Acest proiect de investiție presupune reparația capitală a pistei pe segmentul estic cu lungimea de 1.000 m și lățimea totală de 60 metri, extinderea platformei de parcare a aeronavelor precum și a căilor de rulare Alfa, Bravo, Delta și Fox se va realiza în scopul permiteri circulației în scopuri optime a aeronavelor de categorie „D”. Reparația capitală va cuprinde și înlocuirea integrală a sistemelor de balizaj încorporate. Costurile se estimează la 250 milioane de lei și vor fi finanțate din bugetul de stat. Se apreciază faptul că într-un viitor mediu de timp va fi necesară realizarea unei piste secundare de minim 2.500 metri, lățimea totală de 60 metri și un PCN de minim 65.

„Ne aflăm într-o perioadă grea pentru toți, însă acest lucru nu ne determină să nu privim înainte. Continuăm proiectele demarate sau începem noi proiecte care se dovedesc a fi benefice pentru aeroportul Timișoara, implicit pentru economia zonei de vest a țării. Am convingerea că, treptat, lucrurile vor reveni la normal. În această situație de revenire, aeroportul trebuie pregătit din toate punctele de vedere pentru creșterea traficului aerian, de pasageri și mărfuri. În aceeași ordine de idei, în contextul investițiilor derulate în prezent de Aeroportul Timișoara, zilele acestea se pun bazele realizării unor facilități de transport aerian pentru mărfuri perisabile și animale vii, fără precedent la nivel național. Impactul pe termen imediat și mediu, dar mai ales pe termen lung al acestei investiții va fi unul deosebit pentru producătorii și procesatorii de carne, dar și pentru cei care vor exporta alte categorii de mărfuri perisabile în afara continentului dar și în Uniunea Europeană”, Dorel Grădinaru, director general al Aeroportului Internațional Timișoara.

 

1 COMENTARIU

  1. Asta e Coteț, o AUTOgara nicidecum un aeroport demn de Capitală Vestului. S-a furat de s-a rupt pe spatele proiectelor de modernizare

Dă-i un răspuns lui Vreau o țară ca afară. Nu putregaiul ăsta mioritic Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.