Aniversare în muzica underground din Timișoara: Tibi Mijea schimbă prefixul

Aniversare în muzica underground din Timișoara: Tibi Mijea schimbă prefixul

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Adriana Jianu

Tobarul Tibi Mijea, o figură cunoscută în rândul amatorilor de muzici underground din Timișoara, împlinește astăzi frumoasa vârstă de 50 de ani, ocazie cu care PRESSALERT.ro îi urează un sincer „La Mulți Ani!”

Actualul tobar al formației timișorene Grave For Sale a cochetat cu muzica de multă vreme și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă alături de Nicolae Untaru, iar mai apoi a pus bazele formației Era Ticăloșilor.

„Ţin minte că în copilărie cântam alături de un prieten al meu, Ciorti, pe oale. El era la chitară. După Revoluţie, am cumpărat un set de tobe şi am început să exersez.


Prima trupă în care am cântat a fost alături de Miţă Silin, care a fost basist în Amala. Mai apoi am urmat cursurile Şcolii Populare de Artă unde l-am avut profesor pe Nicolae Untaru. Am pus bazele trupei Era Ticăloşilor alături de Adi Ulmeanu. Pe vremea aceea, era complet altfel, fiecare cânta pe ce scule avea. Ne plăcea muzica hardcore şi ascultan Agnostic Front sau Biohazard. Mai apoi a venit la bass Flavius Misăraş şi „Judas“ la voce. Repetam prin tot felul de beciuri sau la cineva acasă iar primul nostru concert a fost la MV2 alături de Implant pentru Refuz şi White Night. Cea mai faină piesă a noastră a fost Călina. Numele a venit din romanul lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, spune tobarul timișorean.

După o pauză de câțiva ani, Tibi Mijea a revenit în atenția melomanilor grație formației Grave For Sale, care a luat naștere în 2012 și este conform mărturisirilor membrilor ei, prima și posibil, în continuare, singura trupă românească de surf rock.

De-a lungul anilor formația a susținut concerte atât în țară cât și în Budapesta, Viena, Löffingen și Frankfurt,. Formația Grave For Sale este alcătuită din Bruno Mark Huțiu, Adi Ulmeanu și Tibi Mijea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.