Contre între consilierii locali Moșiu (PNL) și Merean (USR PLUS) pe tema...

Contre între consilierii locali Moșiu (PNL) și Merean (USR PLUS) pe tema bugetului Timișoarei, la emisiunea PRESSALERT LIVE

3
DISTRIBUIȚI

Se fac, din nou, reproșuri, în cadrul alianției PNL – USR PLUS. De această dată, mărul discordiei este bugetul local, aflat încă în stadiul de proiect, despre care liberalii susțin că nu au fost consultați de cei de la USR atunci când l-au întocmit.

Prezent luni seara la emisiunea PRESSALERT LIVE, consilierul local Ovidiu Merean de la USR PLUS, a precizat că primarul Dominic Fritz și viceprimarul Ruben Lațcău, ambii de la USR PLUS, s-au consultat cu viceprimarul liberal Cosmin Tabără.

„Dumnealui a avut o parte consistentă în buget pentru Poliția Locală Timișoara, pentru Direcția de Patrimoniu și din câte știu acum urmează niște consultări cu grupul PNL. Deci, până să votăm bugetul, acesta e doar un prim draft și urmează să mai lucrăm la el”, a spus Merean.

În replică, acesta a fost atenționat de celălalt invitat, consilierul local Simion Moșiu de la PNL, că bugetul a fost postat pe site-ul primăriei.

„Noi ne simțim măguliți ca și parteneri, deoarece partenerii noștri au o încredere totală, să nu zic oarbă, în proiectele pe care noi le-am inițiat în anii trecuți, toate proiectele liberale. Desigur, nu prea aveau ce să ne întrebe. Toate proiectele sunt în derulare și sunt foarte bune pentru oraș. Cu toate că în urmă cu câteva luni au avut un fel de revoltă tinerească, iată că timpul a rezolvat aceste chestiuni și și-au dat seama că proiectele noastre, și sunt câteva sute, sunt toate bune deci nu prea au avut de comentat sau de ales. În schimb, există în oraș sub 20 de consilii de cartier, ai căror președinți ne-au sunat și ne-au spus că e prima dată când se face un buget al orașului în care dânșii n-au fost consultați.


Că noi (n.r. – liberalii) n-am fost consultați nu puteam să zicem nu la nici care, eventual așa, ca prioritizare fiecare are un proiect de suflet”, a spus consilierul municipal Simion Moșiu de la PNL.

În replică, Ovidiu Merean spune că prin acest proiect se pune accent pe cartiere. „Tocmai de aceea vrem să gândim niște proiecte pentru regenerare urbană în mai multe zone din Timișoara. Vrem să luăm un cartier și să gândim unitar, nu doar că dărâmăm niște garaje și facem în locul lor niște locuri de parcare. Să ne gândim și la iluminatul public, la parcuri. Colegii mei știu că s-au consultat cu oamenii din domeniul cultural, ONG-uri, o să mai fie și o dezbatere publică la finalul săptămânii”, a precizat alesul local de la USR.

În bugetul local al Timișoarei de anul acesta, 86 de milioane de lei reprezintă facturi restante neplătite din 2020. „Nu sunt restanțe. Sunt facturi care se plătesc la 30 de zile, la 60 de zile, la 90 de zile. Și în privat, nimeni nu îți plătește pe loc sau la șapte zile”, a fost de părere Moșiu.

Ovidiu Merean a spus că rostogolirea plăților de la un an la altul ca în vremea administrației Robu este un mod de lucru care nu mai poate continua.

Simion Moșiu a pledat din nou pentru reabilitarea ceasului floral din zona Parcului Civic. Consilierul local PNL este supărat că acest proiect nu a fost cuprins în buget, mai ales că există autorizație de construire. Ovidiu Merean a precizat că după finalizarea lucrărilor de reamenajare a Parcului Civic, va veni și rândul ceasului floral, care ar putea fi gata până în anul 2023.

„În Geneva, toate tururile de oraș pornesc de la ceasul floral. Sunt doar trei ceasuri florale în Europa. Ceasul floral este o idee 100% făcută de timișoreni, atât ca mecanism, cât și ca idee, ca și construcție și datează din 1970. Toate cărțile poștale, toți străinii, toți românii își fac o poză cu ceasul floral fiind unic în România. Acum, există o autorizație de construire, care dacă exipiră iarăși așteptăm (n.r. – să fie emisă). În primul rând, reprezintă un pericol. Sunt niște copii frumoși, care merg cu skate, biciclete și trotinete și sunt în pericol”, a afirmat Moșiu.

„Să ne spună domnul Moșiu exact cât costă ceasul floral și de unde să luăm banii”, a spus Ovidiu Merean. În replică, Moșiu a spus că va face acest lucru.

3 COMENTARII

  1. Nu vad nici o relatare despre discuția din aceasta seara legata de angajații din primărie care pot urgenta la comanda anumite PUZuri și care sunt tot acolo de pe vremea lui Ciuhandu. Mosiu a zis că erau 2 pe vremea lui Robu și acu a mai rămas doar unul.

  2. Știm cum s-au ales aceste consilii de cartier, acolo unde pnl nu a avut majoritatea, s-au lungit ședințele până s-au adus votanți din altă parte. Au putut să facă asemenea mizerie că doar cei de la primăria condusă de robu, prezidau ședința. Verificați, toate cele 20 de consilii sunt conduse de pnlisti. Ce vorbim, aceste consilii de cartier sunt falange ale pnalistilor. Măcar de ar fi făcut ceva.

  3. greu sa colaborezi cu personaje comunistoide gen Mosiu. Bisnitari din astia cum erau la Conti pe vremuri, detinatori ai adevarului absolut care considera ca singurul mod de a face ceva e modul pe care-l cunosc ei.

Dă-i un răspuns lui Nelu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.